Manifestările prilejuite de sărbătorirea Unirii Mici, cum este numită Unirea de la 1859, dintre Moldova şi Ţara Românească, sunt tot mai palide de la an la an, la Arad.
Nici nu ar avea cum să fie altfel, din moment ce, pentru mulţi arădeni, la 24 ianuarie vorbim despre unirea „lor”, nu despre unirea „noastră”, cea de la 1 Decembrie.
Evenimentul a fost „salvat” de armată (şi alte structuri militarizate), preoţi şi reprezentanţi ai unor instituţii deconcentrate.
Dintre parlamentari s-a remarcat Claudia Boghicevici, care a ţinut să fie prezentă, ca de obicei, la astfel de manifestări.
Pentru a marca momentul de sărbătoare, ansamblul popular „Mărţişorul” a dezmorţit atmosfera, sub privirile puţinilor arădeni prezenţi care l-a final s-au prins în Hora Unirii.
ai uitat sa precizezi ca boghicevici a ajuns acolo (intamplator, bineinteles) cu foarte putin timp inainte de inceperea horei si a participat, in total, cam 8-10 minute la manifestatie :)) probabil ca a incurcat-o traficul. atat era de aglomerat ca puteai sa vezi pe bulevard de la teatru pana la podgoria :))
pe vremea aia aradenii habar nu aveau de Cuza si de unire ei mergeau cu jalba-n protap la Viena . nici nu erau romani multi in Arad. acum sunt ceva mai multi veniti din Moldova si Oltenia. Aradul e un oras multi-etnic ca si tot Ardealul de altfel