Poliţiştii de frontieră de la S.T.P.F. Nădlac au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca ,,Ford” cu certificat de înmatriculare fals.
„La data de 29.01.2015, în jurul orei 21.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat cetăţeanul român Mihai C. în vârstă de 48 de ani, din jud. Braşov, conducând un autoturism marca «Ford Mondeo», înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia controlului de frontieră, persoanei respective i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi documentele autoturismului. Bărbatul a prezentat un certificat de înmatriculare emis de autorităţile bulgare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră, au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, este fals total, motiv pentru care şoferul şi autovehiculul au fost conduse la sediu pentru cercetări”, a declarat Daniel Iancu, comisar şef de poliţie, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – Serviciul Teritorial al Politiei de Frontieră Arad.
„Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul contra sumei de 1.000 de euro, de la un cetăţean din Arad, în urmă cu 2 ani. La data cumpărării, autoturismul avea certificat de înmatriculare deteriorat şi contra sumei de 600 de euro, a obţinut documentul prezentat la controlul de frontieră de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, neavând cunoştinţă despre faptul că documentul este fals. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, până la finalizarea cercetărilor”, a mai precizat comisarul şef Daniel Iancu.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în aqcest caz acte de urmărire penală pentru infracţiunea de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Lasă un comentariu