Se ştie că deţinuţii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad îşi petrec o mare parte din timp angrenaţi în diferite activităţi menite să le facă viaţa mai uşoară.
De această dată, ei sunt invitaţi şi la film, graţie 111 Film, care continuă proiectul inițiat în toamna anului 2014: „Filme după gratii” – proiecții în penitenciare. Astfel, în perioada 9 – 20 februarie 2015, filmul românesc va ajunge din nou în fața publicului din alte două penitenciare din țară – Penitenciarul Arad și Penitenciarul Giurgiu.
Gândit și organizat cu scopul familiarizării românilor aflați în închisorile din țară cu cinema-ul autohton, educării și lărgirii orizontului cultural personal al persoanelor reținute în penitenciare, proiectul a reușit în 2014 să ducă filmul românesc după gratii, oferind spectatorilor deținuți o serie de proiecții, întâlniri și discuții generate de filmele vizionate.
Bazându-se pe experiența și mesajele primite atât din partea persoanelor reținute în penitenciare, cât și din partea membrilor instituțiilor cu care au colaborat pentru prima ediție a proiectului, 111 Film și-a propus să reia seria de proiecții în penitenciare și în 2015. Astfel, între 9 și 13 februarie, respectiv 16 – 20 februarie, deținuții din Penitenciarele Arad și Giurgiu vor putea viziona cinci filme de lung metraj aparținând cinematografiei autohtone recente. Plecând de la formatul primei ediții a proiectului, organizatorii vor lansa o serie de discuții cu participanții la proiecțiile filmelor „Marfa și banii” (regia Cristi Puiu, 2001), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (regia Cristian Mungiu, 2007), „California Dreamin” (nesfârșit) (regia Cristian Nemescu, 2007), „Polițist, adjectiv” (regia Corneliu Porumboiu, 2009), „Love Building” (regia Iulia Rugină, 2013).
Prima ediție „Filme după gratii” a reușit să ajungă la peste 500 de persoane reținute în Penitenciarele Jilava și Târgșor. Fiecare proiecție din cele 5 organizate în cele două locații au stat la baza unui dialog între organizatori și public, rezultând o serie de întâlniri care au atins cele două ținte inițiale ale proiectului: educarea culturală și deschiderea a noi orizonturi creative pentru cei fără acces liber la cultură pe de o parte și, pe de altă parte, promovarea filmului românesc într-un spațiu nou și atipic.
Echipa 111 Film a realizat un material video despre această primă ediție Filme după gratii.
Proiectul Filme după gratii – proiecții în penitenciare este organizat în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Filme după gratii ajunge în Penitenciarul Arad și prin susținerea Centrului Municipal de Cultură Arad, care s-a alăturat 111 Film, în calitate de partener al proiectului.
111 Film este o companie de producție de film înființată de doi tineri producători de film, absolvenți ai Master-ului de Producție UNATC. Eugen Matei Lumezianu (absolvent al Facultații de Drept) și Eduard Haris (absolvent al secției de Actorie a UNATC) au început să fie activi în domeniul producției de film în anul 2011. De atunci și până în prezent, cei doi au produs o serie de scurt metraje și mediu metraje – prezentate în cadrul mai multor festivaluri de profil din țară și străinătate. Printre filmele produse sau co-produse de 111 Film se află: Mâine, Bach (r. Mihnea Ciorică; nominalizare la Premiile Gopo 2014 și Premiul Publicului la NexT International Film Festival, 2014), Să Mori de Dragoste Rănită (r. Iulia Rugină; Cel mai bun scurt metraj românesc la TIFF 2014), Piano (r. Dorian Boguță). In 2014, 111 Film a lansat și o serie de proiecte în zona educațională, organizând Atelierul de producție de film – Production Hub. Pentru 2015, 111 Film își propune dezvoltarea laturii educaționale a organizației prin organizarea unei noi serii de ateliere de educație cinematografică și lărgirea portofoliului filmelor produse sau co-produse.
Lasă un comentariu