A început LUPTA ELECTORALĂ: PNL Arad îl ATACĂ „la comun” pe deputatul PSD Flavius Măduţa

A început LUPTA ELECTORALĂ: PNL Arad îl ATACĂ „la comun” pe deputatul PSD Flavius Măduţa

PNL Arad îl atacă pe deputatul PSD Flavius Măduţa într-un comunicat de presă pe care nu şi-l asumă nimeni.

„PNL Arad constată poziția duplicitară a deputatului PSD Flavius Măduța, acesta încercând, prin intermediul unui comunicat de presă, să sensibilizeze opinia publică și să puncteze la capitolul «imagine»”, se arată în comunicat.

„Astfel, în cursul zilei de miercuri, deputatul Măduța informează arădenii că cere «Respectarea meritelor Aradului în Revoluția din 1989», anunțând, totodată, că a adresat o interpelare către Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, cu privire la Ordonanța de Urgență prin care Guvernul Ponta scoate Aradul de pe harta orașelor revoluționare. Deși OUG 44 datează încă din 19.01.2015, deputatul PSD pretinde că cere respect pentru Arad la aproape o lună de zile distanță și doar după ce Adrian Nițu, vicepreședinte al PNL Arad, a sesizat opinia publică cu privire la acest aspect. Pe lângă faptul că reacția parlamentarului PSD Arad este una întârziată, este interesant din partea cui cere acesta respect, tocmai din partea colegilor săi de partid și din partea șefului PSD”, se mai precizează în comunicat.

„Este mai mult decât evident că domnul Măduța a fost trimis degeaba în Parlamentul României, acesta fiind neputincios în a reprezenta interesele cetățenilor, cu atât mai mult cu cât partidul din care face parte guvernează România de aproape trei ani de zile. În consecință, dacă tot nu poate reprezenta interesele cetățenilor care l-au votat și dacă nu are niciun cuvânt în fața colegilor săi de la București, PNL Arad îl invită pe deputatul Flavius Măduța să demisioneze din Parlamentul României și să lase locul altcuiva mai competent și mai abil în apărearea intereselor cetățenilor”, se arată în finalul comunicatului de presă remis în numele organizaţiei PNL Arad.

  1. acuma eu as vrea sa il felicit pe MAduta, cat despre PDL PNL sa nu uitam cat au furat din pensii si cat de ticalosi sunt.

    Raspunde
  2. alo,pnl arad nu mai există.si aici este mâna lui falcă si a supusilor lui, chiar daca nici Maduta nu prea rupe gura targului cu reusite.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.