„CHARLIE HEBDO 2”: ALERTĂ în Danemarca. A avut loc UN NOU ATAC al TERORIŞTILOR!

Un al doilea atac terorist a avut loc la Copenhaga la aproximativ zece ore după primul incident armat, produs sâmbătă după-amiază, şi soldat cu un mort şi trei răniţi, informează CNN.

Poliţia a anunţat că focuri de armă au fost trase asupra unor poliţişti în apropierea unei sinagogi din Copenhaga. Atacatorul a fost ucis iar poliţiştii răniţi, unul în picior şi celălalt la braţ.

Mai multe persoane au fost rănite și una ucisă sâmbătă după-amiază la Copenhaga după un atac armat asupra unui centru cultural unde se desfășura o dezbatere despre islamism și libertatea de exprimare, transmit agențiile internaționale de presă.

La dezbaterea cu tema „Artă, blasfemie și libertate de exprimare” era prezent și artistul suedez Lars Vilks, care a scăpat nevătămat. După ce a publicat în anul 2007 mai multe desene în care-l înfățișa pe profetul Mahomed ca pe un câine, el primit mai multe amenințări cu moartea din partea unor grupări fundamentaliste islamice și i-a fost incendiată casa din sudul Suediei, cei doi frați care au fost autorii acestui act fiind ulterior condamnați la doi și, respectiv, trei ani de închisoare.

„A fost la fel ca la Charlie Hebdo”
Și ambasadorul Franței la Copenhaga, François Zimeray, participa la reuniunea respectivă, el scăpând, de asemenea, nevătămat. „A fost la fel ca la Charlie Hebdo, doar că nu au reușit să intre în clădire”, a declarat el în fața presei după atac.

Conform martorilor și presei daneze, victimele sunt polițiști care asigurau paza clădirii. Potrivit unei militante Femen, și ea prezentă la dezbateri, în sală se aflau câteva zeci de persoane.

Presupușii autori ai atacului, doi indivizi, au reușit să fugă cu un autoturism fiind în prezent căutați de poliție.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.