Rezultatul de ieri dimineaţă a luat prin suprindere pe toată lumea. Şoimii Pâncota a cedat fără drept de apel cu 0 – 4 în faţa celor de la Unirea Tărlungeni, o echipă care cu o săptămână înainte de acest joc a fost pe punctul de a se retrage din campionat. Apele s-au învolburat la Pâncota, la finalul confruntării Dan Cuedan anunţând că e dispus să îşi prezinte demisia dar şi Pavel Piroş a făcut un anunţ surprinzător: „M-am gândit şi am vrut să renunţ eu chiar astăzi (n.r. – sâmbătă) la tot ceea ce înseamnă Pâncota. I-am spus şi domnului primar, dar acesta m-a rugat să nu plec, pentru că ar fi o catastrofă dacă eu m-aş retrage acum. E foarte greu de gestionat acest moment, din toate punctele de vedere. Indiferent ce se va întâmpla pe viitor, va trebui să am o discuţie cu domnul Retter care este supărat, cu domnul Monel Pîncotan, pentru a lua o decizie cât mai bună. Lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par din exterior. Am făcut treabă bună la Pâncota până acum, dar dacă plec, o fac cu totul. Chiar m-am gândit să ies cu totul din fotbal, deși am oferte de la trei cluburi, dintre care două de ligă secundă, pentru a merge ca şi conducător. Unul dintre cluburi este şi Naţional Sebiş, nu ascund acest lucru“.
Astăzi,primarul Pâncotei – Iosif Retter – a ţinut să clarifice situaţia: „A fost un dezastru ieri, asta s-a întâmplat! Nu este posibil ca o echipă adunată de pe stradă să ne bată cu 4 – 0 pe teren propriu! Am auzit că marele antrenor şi marii jucători s-au plâns că au restanţe. E vorba doar de o lună, dar banii au plecat de joi şi vor ajunge până luni la ei. Aşadar, vor fi la zi cu banii! Să văd care echipă mai are toate salariile plătite la zi şi are aşa rezultate! Nu este posibil să se întâmple aşa ceva. Am avut o discuţie până noaptea cu Pavel Piroş, am plâns amândoi pentru că am trăit o ruşine. Nu am vrut să vorbesc cu jucătorii, pentru că eu sunt un om paşnic, alţii s-au dus peste ei. Am luat unele decizii, dar le vom anunţa zilele viitoare“, a declarat Retter, lăsând să se înţeleagă că Dan Cuedan a fost demis.
La finalul partidei atât Dan Cuedan cât şi unii jucători s-au plâns de calitatea gazonului de la Pâncota. Pavel Piroş a încercat să lămurească această situaţie, spunând că de gazon răspunde o firmă care i-a dat garanţie pentru el şi doar ea poate să facă lucrări. „Nu înţeleg de ce se tot plâng marii jucători şi antrenori de acest lucru. Tărlungeniul nu a jucat tot acolo? Sunt doar scuze pentru a-şi acoperi dezastrul ce l-au provocat.“
Pavel Piroş recunoştea, ieri, că Naţional Sebiş îl curtează pentru a se alătura proiectului promovat de Gheorghe Feieş care doreşte a se finaliza cu o promovare în liga secundă. „Eu cunosc relaţia dintre ei doi şi vă pot spune cu siguranţă că Piroş nu va pleca de la noi. Atâta timp cât eu voi avea funcţia de primar la Pâncota, dânsul nu va pleca de la echipă“, a lămurit Iosif Retter această situaţie.
În plus, zvonurile vorbesc de faptul că Pâncota va ceda de la anul locul de ligă secundă fie celor de la Sebiş, fie celor de la UTA Bătrâna Doamnă. „Nici vorbă de aşa ceva, nu vom fuziona cu nimeni şi nici nu vom ceda locul. Dar, recunosc că i-am spus lui Gheorghe Feieş că se agită degeaba, că nu va promova. Şi nu deoarece nu are echipă, ci pentru că nu îi va permite Gheorghe Falcă. E an electoral, trebuie să se facă stadionul (n.r. – UTA) şi nu va promova. Dar, vă asigur că Piroş nu va pleca acolo“, a concluzionat Iosif Retter.
la ce sa promoveze Sebisul sa fie ca si Pancota ciuca batailor??
La uta sunt restante de 4 luni si nu se plange nimeni !
esti un mincinos dl primar!!!restantele sunt pe 3 luni inclusiv decembrie! Asa sunteti voi politicienii mintiti cum respirati!
Rusineeeee
eu cred ca mai bine ar gestiona primaria semafoarele, macar alea sa mearga bine pana nu se mai intampala ceva, ca dupa aia zic ca sunt de vina cine le-a pus
sI APROPOO, daca tot a afalimentat Piros trei societati, ce-l tine sa falimenteze si „echipa pacii”, ca doar ii la moda, numa ca moda ii va duce pe rand pe podium, asa……, cum vedem pe la televizor
E adevarat! Falca nu va lasa Sebisul sa promoveze! Feies nu misca in front in fata lui Falca!