Zeci de credincioşi vor reface la Arad în Săptămâna Mare „Drumul Crucii”. Arădenii sunt invitaţi să li se alăture în marşul ce comemorează drumul spre Golgota şi crucificarea Mântuitorului. Acţiunea este organizată de artistul ceramist Daniel Les şi Asociaţia „Drumul Crucii”, în colaborare cu Biserica Creştină Adoram.
„Marşul este o reprezentare dramatică a «Drumului Crucii» parcurs de Domnul Iisus Hristos înainte de moartea Lui. Dramatizarea este realizată de un grup de credincioşi din mai multe confesiuni religioase, ca o încercare de a demonstra că în creştinism nu sunt graniţe. Personajele istorice: Iisus Hristos, soldaţii romani, Pilat din Pont, Baraba, Maria – mama lui Iisus, mironosiţele şi alte personaje, vor purta costume de epocă”, declară organizatorii.
Acest marş va avea loc în şapte oraşe din România, între care şi Aradul, şi este denumit sugestiv „Drumul Crucii – Cu moartea pe moarte călcând”.
La invitaţia unor asociaţii şi biserici din ţară, anul acesta „Dumul Crucii” se va desfăşura după cum urmează:
Constanta – luni, 14 aprilie
Bucuresti – marti, 15 aprilie
Braila – miercuri, 16 aprilie
Galati – miercuri, 16 aprilie
Brașov – joi, 17 aprilie
Arad – vineri, 18 aprilie
La Arad marşul va începe de la ora 18.00, punctul de plecare fiind platoul din faţa Casei Sindicatelor.
Lasă un comentariu