Toate maşinile comercializate în Uniunea Europeană vor fi obligatoriu echipate din fabrică cu un sistem menit să ajute participanții în trafic în caz de accident.
Acesta va transmite automat serviciilor de urgenţă, la numărul 112, poziţia GPS a autovehicului implicat în accident.
Hotărârea a fost luată de Parlamentul European şi va intra în vigoare începând cu luna martie a anului 2018.
De la acea dată, toate maşinile noi vor avea din fabrică sistemul numit eCall, care va putea fi acţionat de şofer prin apăsarea unui buton sau se va acţiona singur în cazul unui accident.
În acest fel, se doreşte micşorarea timpului de răspuns al serviciilor de urgenţă, dar şi înlăturarea problemelor de comunicare, în cazul în care pasagerii se află într-o ţară străină.
Foto: gmv.com
Lasă un comentariu