Guvernul reintroduce PENSIILE SPECIALE pentru poliţişti, militari şi angajaţi ai SRI

Guvernul reintroduce PENSIILE SPECIALE pentru poliţişti, militari şi angajaţi ai SRI

Guvernul a elaborat un proiect de act normativ care modifică legislaţia privind sistemul de pensii.

Documentul prevede reintroducerea pensiilor speciale pentru angajaţii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul arată că aceste indemnizaţii se vor plăti din sumele alocate la bugetul de stat pentru aceste instituţii.

De asemenea, sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv. Astfel, angajatorul nu este obligat să plătească contribuţia aferentă acestora, în schimb angajatul va plăti lunar o contribuţie egală cu cea individuală de asigurări sociale, pentru care baza de calcul va fi solda lunară brută sau salariul lunar brut.

Documentul vizează introducerea a trei tipuri de pensii: de serviciu, de invadilitate şi de urmaş.

Pensiile de serviciu vor fi: pensia de serviciu pentru limita de vârstă, cea anticipată şi cea anticipată parţial.

Pe de altă parte, pensiile militare ar putea fi recalculate.

„Remuneraţiile aflate în plată, stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010, pentru cadrele militare trecute în rezervă în intervalul cuprins între 01.01.2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, se recalculează potrivit reglementărilor cuprinse în aceasta”, se arată în proiect.

În cazul pensiilor care, prin noul mod de calcul, s-ar diminua, se păstrează cuantumul actual.

Măsura de eliminare a pensiilor speciale ale magistraţilor, parlamentarilor și militarilor a fost luată de Guvernul Boc în 2010, prin noua Lege a pensiilor, când s-a decis să existe un sistem unitar de pensii, pe fondul unei perioade de criză.

  1. Sa va duceti draku cu pensiile voastre.
    altii muncesc de isi rup oasele o viata intreaga prin combinate,turnatorii,mine de carbuni…fabrici..etc.si voi va faceti pensii???cacatii draku.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.