MEDIC prins în FLAGRANT după ce a pretins şi primit 500 de euro pentru o intervenţie chirurgicală

MEDIC prins în FLAGRANT după ce a pretins şi primit 500 de euro pentru o intervenţie chirurgicală

Un medic din cadrul Secţiei Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad este cercetat penal după ce a fost surprins în flagrant de ofiţerii anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, în timp ce a pretins şi a primit 500 de euro de la o persoană pentru a efectua o intervenţie chirurgicală.

Conform Direcţiei Generale Anticorupţie, doi cetăţeni au formulat la data de 16 iunie, denunţuri cu privire la practica unor medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, care pretind şi primesc diferite sume de bani în vederea efectuării unor intervenţii chirurgicale.

Reprezentanţii DGA au declarat:În urma unei discuţii purtate anterior între unul dintre denunţători şi făptuitorul C.C. (medic primar în cadrul Secţiei Chirurgie II a Spitalului Judeţean Arad) a rezultat faptul că acesta din urmă i-a pretins denunţătorului să-i dea suma de 500 de euro în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, ce intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu“.

Pentru a justifica cuantumul sumei de bani pretinse, medicul Celus Ciobanu, căci despre el este vorba, i-a promis denunţătorului că îl va interna la SCJU Arad, în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale, urmând ca procedura de internare să se efectueze prin trecerea în înscrisurile întocmite cu această ocazie a unui diagnostic fictiv, care nu presupunea plata unor cheltuieli de spitalizare.

”Drept urmare s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen., rap. la art. 6 din Legea 78/2000, medicul fiind surprins în flagrant la scurt timp după primirea sumei de 500 euro“, au afirmat cei din cadrul DGA.

A fost deschis un dosar de urmărire penală pe numele medicului în cauză şi a fost reţinut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţii infracţionale a acestuia.

  1. sa radem de ei, de medici, sid e salariile lor de mizerie. daca erau parlamentari nu cereau nimic ca nu faceau nimic si mai luau si 1.000 euro pensie. alo se aude? unde ne mai sunt medicii? deci goana asta de denigrare a medicilor continua. sa murim in pace!

    Raspunde
  2. MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă1. – Din sl. mito.
    Sursa: DEX ’09 (2009)
    liposuctia NU intra in obligatiile de serviciu

    Raspunde
  3. Nu pot sa cred ca doctorul Celus Ciobanu a facut asta !!! Am avut intodeauna un mare respect pentru acest profesionist adevarat !!!

    Raspunde
  4. este o practica curenta , se fac operatii estetice , nedecontate de CAS , la jumatate de pret , iar in fisa de internare se pune un diagnostc fals , asa ca spitalul va obtine plata operatiei si nu va iesi in pierdere ,iar cel care face operatia prin aceasta smecherie va castiga mult mai bine decat traditionalul plic care i se cuvine dupa orice fel de operatie banala

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.