Nu ştiu cine a vrut să potrivească o nucă în perete. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc, fiindcă, dacă am fi apucat să vorbim puţin, poate aş fi reuşit să îl conving că un perete este mai permisiv pentru o nucă doar dacă nu s-a întârit tencuiala. Chiar şi o nucă ar putea deveni mândră că a fost primită de o tencuială, doar că nimeni nu va mai putea afla ce gust are miezul său, până nu va folosi cel puţin o daltă. Dacă nu un târnăcop, sau un picamăr. Or, cum să dai cu târnăcopul, sau picamărul într-o nucă? În primul rând, e foarte dificil de nimerit o nucă, folosind un târnăcop. Picamărul alunecă pe nucă, din cauza trepidaţiilor.
Vi se pare că scriu tâmpenii? Şi mie! Însă am fost inspirat de intelectualele discuţii, analize, reportaje, interviuri, anchete de stradă şi de alte metode înrudite prin viol cu presa. Mă refer la comparaţiile vărsate simultan cu un vocabular sărac, în timpul intervenţiilor verbale, care au o origine comună cu intervenţiile orale, ba chiar cu cele bucale. Cum ar fi: decât să fi dat atâţia bani pentru renovarea unui teatru, mai bine s-ar fi dat de mâncare la 1000 de săraci; decât să construim autostrăzi, mai bine folosim banii pentru construcţia de spitale; decât să renovăm un monument istoric, mai bine să facem o pistă de biciclete; decât să mâncăm carne, ca să ne îmbolnăvim, mai bine mâcăm vegetale, ca să fim sănătoşi; decât să înveţi pentru un examen, mai bine cumperi examinatorul; decât să îţi cauţi dreptatea, mai bine îţi faci dreptate!
O putem continua până mâine. Esenţialul se vede cu ohiul liber: toate comparaţiile sunt eliminatorii! Nimeni nu caută măcar o variantă! Adică,dacă nu ai autostrăzi, nu ai voie să ai spitale? Dacă renovezi un teatru, nu îţi mai rămân bani pentru mâncarea săracilor? Şi, aşa mai departe!
O aemenea prostie devine geloasă pe ea însăşi!
Pe când eram în clasele primare, am învăţat că merele nu se adună cu măgarii şi că dacă nu înveţi o poezie pe de rost iei o notă proastă. Mult mai târziu am înţeles de ce nu se adună un măr cu un măgar. Cu excepţia cazului în care măgarul mănâncă mărul. Adică atunci când am aflat de fenomenul politic. Cam tot pe atunci am aflat şi de ce iei o notă proastă dacă nu înveţi o poezie pe de rost: pentru că dascălul nu ştie să o citească! Abia atunci când am învăţat să citesc o poezie am descoperit poetul. Nu peste multă vreme am şi început să scriu poezie. M-am liniştit foarte repede, fiindcă mi-am dat seama că cel puţin un Columb ajunsese pe acelaşi continent înaintea mea, iar continetul era deja frumos. Nu prea mai era loc de vreo floare.
Revenind! Stimaţi tovarăşi proşti, nu are nici o legătură autostrada cu spitalele, decât în cazul în care cineva are accident pe autostradă; teatrul are legătură cu săracii, doar dacă se compară salariul unui actor cu cel al unui cumpărător de bilet la teatru; vă asigur că salariul cumpărătorului de bilet este mai mare; iar cu bicicleta este bine să treci pe o pistă amenajată, pe lângă un monument renovat; ca să nu mai vorbim că o mâncare cu carne se potriveşte de minune cu nişte vegetale. Părerea mea ar fi că, după aceea ar merge chiar şi un vin.
De ce se fac aceste comparaţii, care elimină până şi termenii între ei? Simplu: din prostie! Cei care circulă pe autostrăzi nu merg la spital foarte des, cei care nu dau bani la săraci nu merg nici la teatru, cei care au biciclete sigur vizitează şi monumente istorice, cei care învaţă nu cumpără examenele, iar cei care îşi caută dreptatea cred în justiţie şi nu îşi cumpără niciodată pistol.
Totul e logic! Chiar şi prostia are o logică! Pentru că nu poţi să fii prost dacă ai o minimă de informaţie, ori de educaţie. Ori informaţia, ori educaţia, devine anticorp împotriva prostiei. Bine, asta nu înseamnă că eşti isteţ!
Post Scriptum! Asta înseamnă că mai am ceva de spus! Boc a fost în China. România nu are ambasador în China. China are ambasador în România. Ghici, chicitoarea mea: România are interese în China, sau China are interese în România?
Post Scriptum, al doilea! Da’, cine-i China asta?
Lasă un comentariu