Ministrul Agriculturii a vizitat la Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru

Ministrul Agriculturii a vizitat la Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru

Vizită de rang înalt în judeţul Arad şi la Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru (GAL MVC).
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a vizitat, vineri, în cadrul caravanei de prezentare a noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală, PNDR 2014-2020, caravană a cărui debut a avut loc în judeţul Arad, şi sediul Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Văilor Crișurilor Alb și Negru (GAL MVC).
În cadrul caravanei de prezentare, două dintre localităţile aflate pe lista ministrului şi vizitate de oficial sunt situate pe teritoriul GAL MVC. Este vorba de localităţile Seleuş şi Socodor. În cadrul vizitei în perimetru, ministrul Daniel Constantin a vizitat şi fabrica de lapte din Socodor, o gospodărie din Seleuş si alte obiective finanţate prin PNDR.
Cu ocazia popasului la Socodor, înaltul oficial s-a oprit inclusiv la sediul GAL-ului MVC, acolo unde s-a arătat încântat de activitatea întreprinsă de GAL în perioada 2007-2014 şi a discutat cu angajaţii grupului de acţiune despre perspectivele 2014-2020, precizând la final: „Vă felicit pentru munca depusă şi vă urez la cât mai multe proiecte”.
George Turtoi, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, s-a arătat, la rându-i, încântat să fie prezent la sediul unuia dintre pionierii GAL-urilor.

????????????????????????????????????

Dimitrie Jura şi Daniel Constantin

„Ne bucurăm de această vizită şi contăm pe mai departe pe buna colaborare cu instituţiile implicate în programul naţional de dezvoltare rurală (PNDR). Sper ca GAL-ul nostru să facă o figură la fel de bună şi pe viitoarea programare, aşa cum a făcut şi în perioada 2007-2014, atunci când a fost unul dintre primele GAL-uri din ţară la capitolul rezultate”, a punctat Ioan Jura, preşedintele GAL MVC.
La întrevederile avute de fermierii din zona cu staff-ul ministerial, organizate în cele două localităţi, au participat peste 400 de persoane. Cei prezenţi au profitat de ocazie pentru a discuta cu ministrul chestiuni tehnice legate de noile măsuri care vor fi lansate pe 8 iulie 2015, despre sesiunile de proiecte active, lansate pe 25 martie, dar şi despre alte noutăţi pe care perioada de programare 2014-2020 le aduce.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.