Parcul Naţional Mercantour şi Col de la Bonette-Restefond, două bijuterii din Alpii francezi, sunt extrem de periculoase, avertizează experţii din cadrul Comisiei franceze de Cercetare şi Informare Independente cu privire la radioactivitate (CRIIRAD).
Asociaţia este cunoscută pentru poziţia sa antinucleară. Cu toate acestea, alertele sale au la bază o activitate ştiinţifică recunoscută.
Potrivit CRIIRAD, cele două locuri prezintă un nivel mediu de radiaţie cu cesiu 137 (un metal radioactiv produs de centralele nucleare) „de două ori mai mare decât cel normal”. În anumite zone, cesiul prezintă „valori de câteva zeci de ori sau chiar de câteva sute de ori mai mari decât nivelul natural”, potrivit aceleiaşi surse.
Asociaţia afirmă că a măsurat, în anumite eşantioane de sol prelevate de pe munte, o radioactivitate mai mare de 100 de mii de becquereli pe kilogram.
Directivele europene consideră că la un nivel de peste 10 mii de becquereli pe kilogram (adică o valoare de zece ori mai mică decât în Alpi) este necesară tratarea solului contaminat ca şi cum ar fi un deşeu.
Acești izotopi toxici provin în urma catastrofei de la Cernobîl, de pe 26 aprilie 1986, când centrala ucraineană a explodat şi a răspândit în toată Europa un nor radioactiv. Estul Franţei a fost deosebit de radiat, în pofida faptului că autorităţile franceze afirmau atunci că „teritoriul francez, din cauza distanţei mari, a fost total cruţat de poluare”.
Gradul de contaminare este întru totul corelat cu precipitaţiile care au avut loc în perioada 1-6 mai 1986 (perioada trecerii norului radioactiv pe deasupra teritoriului francez). Ploaia, la fel ca ninsoarea, aduce la sol atomi radioactivi aflaţi în suspensie în aer, susțin experții.
Doar trecerea prin aceste zone nu ridică o problemă, însă „nu trebuie să se rămână mult timp în zone contaminate, deoarece această expunere lungă poate avea consecinţe grave: probleme cu tiroida, cancere”, avertizează expertul Bruno Chareyron.
Aceasta nu este prima dată când CRIIRAD alertează autorităţile cu privire la radioactivitatea Alpilor. În 1998, ONG-ul l-a interpelat pe ministrul Sănătăţii Bernard Kouchner pe această temă, cerându-i să informeze turiştii să nu staţioneze prea mult timp în anumite puncte.
Foto: bfmtv.com
Lasă un comentariu