Poliţiştii Postului de Poliţie Vinga au depistat în flagrant doi adolescenţi, bănuiţi de comiterea a două furturi din autoturisme, în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un alt autoturism.
Cei doi adolescenţi, de doar 14 respectiv 15 ani, ambii din localitatea Vinga, au fost depistaţi în flagrant de poliţişti, la scurt timp după ce aceştia ar fi pătruns în curtea unui imobil din localitatea Vinga, de unde, prin distrugerea parbrizului, ar fi încercat să pătrundă şi să sustragă bunuri din interiorul unui autoturism.
Tinerii nu erau la prima faptă de acest gen, în urma extinderii cercetărilor stabilindu-se că, în aceeaşi noapte, cei doi adolescenţi, ar fi sustras un casetofon, respectiv faţa detaşabilă a unui alt casetofon, din alte două autoturisme, lăsate neasigurate pe raza aceleiaşi localităţi. Valoarea totală a bunurilor este de aproximativ 700 de lei.
Bunurile sustrase au fost recuperate, iar pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, tentativă de furt calificat şi furt calificat.
Lasă un comentariu