În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal care a avut loc astăzi primarul Gheorghe Falcă a făcut declaraţii critice la adresa Companiei de Apă Arad, atingând şi subiectul legat de inundarea pasajului din Micălaca.
„În anul 2005 Aradul avea un procent de 54% de străzi canalizate iar acum, în 2015, acest procent a crescut la 97%. Este normal să mai existe incidente, important este cum le rezolvăm”. El consideră că exact cei din opoziţie care l-au criticat că nu a investit în pasajul de pe Voinicilor ar trebui să se ocupe de această problemă, însă nu o fac pentru că „sunt prea ocupaţi să-şi angajeze rudele şi copiii la Compania de Apă”.
Falcă susţine că este singurul om politic care a constat aceste nereguli dar şi faptul că, din cele peste 200 de persoane care s-au angajat la companie în ultimii doi ani, foarte multe au ajuns acolo pe pile.
Primarul a lovit indirect şi în colegii săi din fostul PDL, ai cărui reprezentanţi deţin frâiele Companiei de Apă. De remarcat, că este de notorietate faptul că societăţile municipalităţii şi ale Consiliului Judeţean sunt căpuşate de reprezentanţii fostului PDL Arad.
d-le falca,va referiti la toma si cionca ?
Daca tot esti mare PDL-ist, ai putea fi mai ‘actualizat’ si ai stii ca Toma este angajat la Companie de 20 ani, asa ca explica-ne te rog legatura actuala pe care o faci cu dl Falca….asa pentru toti necunoscatorii….
Anonimule nu te isterza, Toma e țucălarrryl și pupincuristul pdlului.Punct.
Dupa ton si afirmatii, tu esti isterizata, EMA…probabil stii tu mai bine pe cine pupincuresti zilnic, fii alaturi de ei pana la capat ca aveti toti loc acolo….
..
ba asta are tupeu de tupeu. Adica Cionca are salar 6500 de lei pe luna si acum pleaca si merge la cja. Dar pana acum a luat salarul si nu a facut nimic, nici nu a mers la serviciu. Sa returneze banii pe luati atatia ani degeaba si gata. Finul lui Falca, Toma are salar 8000 de lei si Falca vorbeste de rude? Acest om este foarte periculos, este toxic pentru Arad. Numele pot continua, Adrian Manta de exemplu, sustinut si impus de Adrian Tolea si multi altii. Acum profita de faptul ca oamenii sunt influentabili, pentru ca asa e romanul raul celuilalt e tot timpul bine venit. Incredibil ce tupeu. Voi ziaristii sunteti singurii care puteti sa faceti lumina si sa demostrati ca e un mincinos.
Asa si?
Si ce treaba ai cu tu cu salariile celor 2 ? Daca ai fi cuadevarat obiectiv, tea-I fi legat in primul rand de salariile celorlalti din echipa de conducere, care au toti salarii mai mari decat cei 2 si sunt ultimii veniti, maxim 2-3 ani..se vede din pacate de la o posta, din ce grupare faci parte..pacat, ca nu stiti decat sa denigrate si sa murdariti totul….
Scuze, din graba se pare am facut cateva greseli gramaticale pe care nu mai pot sa le corectez acum…dar macar le-am constientizat ulterior…
Anonim, frumos, nu ai nici macar imaginatie sa iti faci un nume fictiv. Bai idiotule, acum 20 de ani nu exista compania de apa, nu sub forma aceasta. Si daca vrei legatura cu Falca, intra la Falca pe facebook si vezi pozele unde e prins in dans cu acest Toma, un betiv de prima clasa care habar nu are pe ce lume traieste dar vrea sa fie sef. Nu suntem toti prosti frate, ne crezi tu prosti, asta e problema ta si mie nu imi pasa de ea si de cine te stimuleaza sa publici minciuni. Du-te la Toma maine la ora 10.00 si dai o fiola sa sufle in ea si te convingi de realitate. Ce dracu ma chiar suntem toti luati de tampiti de Falca si servitorii lui. De aia l-a facut pe Iotcu, asta vroia defapt, sa puna mana pe compania de apa unde vin proiectele mari anul viitor. De unde stiu, din presa, am citit, mi-a folosit capul si e singura explicatie logica. Iotcu a fost sacrificat, tradat ca sa puna mana pe compania de apa. Dar fii atent prietene ca cine sapa groapa altuia…cade si el in ea. Proverbele poporului roman vin de exemple dealungul istoriei noastre agitate…si toate se adeveresc, mai degraba sau mai tarziu.
bai incultu-le, invata sa scrii corect si te informez ca Toma nu bea alcool de multi ani. cred ca tu esti ala care le suge la greu.
Bai „inteligentule” cu pseudonimul Marius, DA, tu esti chiar destept ca doar ti-ai ales si un nume comun dintr-o mie….Daca era ceva de ascuns, nu-si punea Toma pozele pe facebook cu Falca..si ce daca ii este nas…acest lucru s-a intamplat in 2011 pe cand el lucreaza in companie din 2005…deci, care-I legatura de angajare pe baza de pile, caci despre acest aspect se vorbea in articol? Sau in furia aburilor alccolului de dupa orgia de noapte cand ai scris grozavia de mai sus, ai uitat tema de la care s-a pornit? Pe de alta parte, nu mai tot dezgropati mortii, oricine stie acum ca in trecut era Regie si acum e Compania de apa, de ce trebuie explicat chiar la toti idiotii, pardon, inteligentii stiu tot ca si tine?..ati ramas tot cu metehnele comuniste de minciuna, perfidie, denigrare gratuita la adresa celor cae va incomodeaza, mai reveniti-va ,oameni!Se vedea oricum de la o posta ca faci parte din trupa celor de bine care saracii, au fost „facuti” , ei neavand nicio vina….!Bai , desteptule, ai putea vorbi si tu pe un ton mai civilizat si mai cumpatat, daca chiar vrei sa dovedesti ca doar ai o opinie si nu in fapt denigrezi si stigmatizezi oamenii doar pentru ca tu faci parte din clica celor majoritar anchetati…in fapt, aici este si notabila diferenta dintre cele 2 grupuri controversate..Iar in ceea ce-l priveste pe Toma, te invit sa mergi la el la birou la ora 10 , cand probabil te trezesti tu,,dar cu fiola dupa tine pe care sa ti-o puna tie altii, ca sa se demaste odata adevarul de falsul si minciuna cu care inundati spatiile de scris… Multumesc pentru atentie.
deci in 2005 aveam canalizare 54% si acum avem 97%? deci astia si-au facut atunci treaba. Nu aste era treaba lor, sa faca apa si canal? deci 97% e impresionant, alte orase mai mari nu au asa procent. Deci care e problema totusi ca nu inteleg? ce vrea totusi sa faca domnul primar aici? chiar nu inteleg…
depinde cine face calculele
Dar de ce nu il intrebati pe domnul primar daca a auzit de Universul Verde si de frumoasa patroana Claudia. Poate se mai potoleste putin din agitatie.Cand esti in rahat pana la gat nu poti sa strigi dupa altu ca e un imputit:))
va pierdeti timpul cu comentarii. Aici trebuie justitia sa faca lumina, dar nu numai la compania de apa, ci si la primarie. eu sunt obiectiv.
TIC-TAC, TIC-TAC…
Zau ca ai baut tu alaturi de Toma?! Zau ca il cunosti pe om(nu din ziar, poze sau auzite)? Ia mai vezi de treaba ta.