Un camion abandonat, plin cu zeci de imigranţi morţi, a fost descoperit în apropierea orașului austriac Parndorf, la un control al Poliției.
„La ora 10.40 (ora Austriei) am fost anunţaţi de colegii noştri că între Parndorf şi Neusiedl am See, în direcţia Viena staţionează pe marginea drumului un camion de 7,5 tone. Între timp a fost verificat şi acest camion este acolo încă de ieri. Din păcate s-a confirmat prima bănuială. Am găsit acolo 20, 30, 40 poate chiar 50 de oameni în camion care erau deja morţi. Existau semne evidente de descompunere. Camionul fusese abandonat acolo şi nici urmă de şofer. L-am dat în urmărire. Cercetăm în detaliu locul faptei, este o prioritate pentru noi să găsim făptaşii. Este o faptă îngrozitoare, care nu s-a mai întâmplat de zeci de ani în Burgenland. Avem de-a face cu situaţii în care este vorba de reţele de crimă organizată, situaţii în care sunt mulţi bani în joc şi din care se câştigă mulţi bani. Situaţii în care unii profită de necazul altor oameni”, a spus Hans Peter Doskozil, şeful poliţiei din Burgenland.
Potrivit primelor informaţii, camionul ar fi fost înmatriculat în Ungaria, de un român, dar ar aparţine unei firme din Slovacia.
Şoferul camionului este de negăsit şi, potrivit unor surse maghiare, ar fi cetăţean român.
O informaţie de ultimă oră indică faptul că poliţia austriacă ar fi arestat, pe autostrada unde a fost descoperit camionul abandonat, cinci „călăuze” din România, care ar putea avea legătură cu imigranţii morţi.
„Astăzi este o zi neagră pentru noi, iar gândurile noastre se îndreaptă spre victime, spre familiile victimelor şi prietenii acestora. Această tragedie ne afectează pe toţi. Aşa cum ştim cu toţii, călăuzele sunt nişte infractori, nu sunt nişte oameni miloşi care ajută refugiaţi, nu sunt interesate de binele refugiaţilor, ca aceştia să ajungă într-un loc sigur, ci doar să facă profit. De aceea este datoria noastră să înăsprim măsurile împotriva acestor călăuze. În consecinţă vom intensifica controalele în trenurile internaţionale. Vom intensifica şi controalele la graniţe”, a spus Johanna Mikl-Leitner, ministrul austriac de Interne.
UPDATE 1/ 12 ROMÂNI au fost REŢINUŢI în acest caz
Încă nu se ştie unde se află şoferul camionului, dar poliţia ungară a reţinut la Budapesta 12 cetăţeni români suspecţi de trafic de persoane.
De asemenea, deşi numărul iniţial de cadavre se credea că este în jur de 50, după ce au fost scoase s-a dovedit că au fost peste 70 de oameni care şi-au pierdut viaţa sufocaţi, dintre care 59 de bărbaţi, 8 femei şi 4 copii. Toţi erau refugiaţi din Siria.
Autorităţile continuă cercetările pentru a depista şoferul şi celelalte persoane implicate în această faptă macabră.
UPDATE 2/ Nici un român nu este implicat!
Raluca Lunculescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Extrene, a declarat că proprietarul camionului în care au fost găsiţi cei 71 de refugiaţi morţi, nu este român, niciun român nefiind implicat în acest caz. Informaţia este confirmată şi a fost notificată de autorităţile austriece, a mai precizat aceasta.
Lasă un comentariu