Fie vorba între noi…

„CUVINTELE SUNT FIINŢE VII, CAPABILE SĂ FACĂ TREABA LA CARE AU FOST TRIMISE. ŞI, FIINDCĂ SUNT FIINŢE VII, VIAŢĂ DIN VIAŢĂ, PE CEL CARE LE-A CREAT ELE ÎL ÎNSOŢESC PÎNĂ LA JUDECATA DE APOI, CA NIŞTE COPII AI LUI, CU TOATE CONSECINŢELE LOR.“ (Arsenie Boca)

Nici nu vreau să mă gîndesc câte cuvinte aiurea am scris sau am rostit în netrebnica mea viaţă. Noi, jurnaliştii, suntem predispuşi sau, mai ales, tentaţi de dragul artei, să amplificăm, să denaturăm unele situaţii sau fapte pentru „deliciul“ cititorului în detrimentul adevărului, clar, mult mai puţin spectaculos…

Materialul de astăzi am să-l scriu tributar frazei de preambul, frază decupată din învăţăturile părintelui Arsenie Boca, un sfînt care a zăbovit printre noi în drumul lui predestinat spre veşnicie…

Dacă cuvintele sunt vii, atunci blestemele sunt blesteme în toată puterea lor. Înjurătura-i sfidarea celor sfinte iar vrăjitoria de orice fel pare păcatul suprem.

Cuvîntul, fie el scris, rostit sau gîndit are puterea înverşunării cu care a fost lansat în contextul dat de situaţie. Cuvinte mincinoase sau trufaşe au dus la războaie de tot felul, din epoca de piatră pînă-n zilele noastre. Înzestraţi cu darul vorbirii, noi oamenii, am pornit cu un avantaj major faţă de celelalte vieţuitoare ale Planetei. Am fost cei aleşi să BENEFICIEM DE COMUNICARE. Comunicarea înseamnă forţă, progres, la numitor şi minciună, ipocrizie la numărător, într-o fracţie imaginară a omenirii, fracţie cuprinsă-ntr-o ecuaţie cu un infinit de necunoscute şi rezultat dinainte cunoscut. Zero! Matematic vorbind…

Sunt tot mai tentat să cred că nu suntem demni de „cadoul“ divin de care ne bucurăm.

De fapt, cuvintele pe care le folosim uzual ne reprezintă, ne vor fi ecou după moarte şi probabil paşaport pentru eternitate…

Cred că am folosit prea multe cuvinte într-un articol… despre cuvinte.

Nu ştiu dacă am fost pe înţelesul vostru, dar măcar am încercat să provoc o terapie de grup vis-a-vis de vocabular… Vocabularul nostru!