Curtea de Apel Timişoara a admis, astăzi, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de Nicolae Ioţcu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, în cauza în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.
Potrivit portalului instanţelor de judecată din România, „solutia pe scurt” este următoarea:
„În temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, admite contestaţia formulată de inculpatul I.N.P. (n.r. – Ioţcu Nicolae Petru) împotriva încheierii din data de 06.10.2015 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Timiş în dosarul 6310/30/2015. Desfiinţează în parte încheierea contestată numai cu privire la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.10.2015”.
Potrivit av. Adrian Fanu Moca, soluţia proununţată de Curtea de Apel Timişoara a fost cauzată de faptul că iniţial, în acest caz, Tribunalul Timiş s-a pronunţat rapid, „cu nerespectarea procedurilor”.
OK. nu cred ca ati inteles. au trimis cauza inapoi la Tribunal. si nicidecum nu au admis exceptii de neconstitutionalitate. aia numai Curtea Const. poate să facă.
de la inceput ati fost partinitori cu Ioțcu, pt ca a fost sponsorul vostru dar acum induceti lumea in eroare ceea ce chiar va descalifică
nu cred ca ati inteles dvs: admiterea cererii inseamna automat ca exceptiile de neconstitutionalitate vor fi judecate de CC, ceea ce reprezinta un pas firesc. Si in functie de ceea ce va decide CC se va merge mai departe in cauza.
O fi asa dl avocat…dar admiterea exceptiei nu suspenda cauza. Procesul se va judeca in continuare.
nu ne descalifica nimic. faptul ca nu dam apa la moara acuzelor pana la stabilirea vinovatiei prin judecata dovedeste altceva, nu partinire. la fel am procedat si in cazul Falca (fabrica de zahar). am refuzat si refuzam sa fim cozi de topor
Iotcu, Falca, Pistru etc sunt o apa si un pamant. nu e unul mai cinstit si nici mai vinovat decat altul. la fiecare le suna ceasul mai repede sau mai tarziu