Gheorghe Falcă: „Nu emoţie se aşteaptă azi cetăţenii să vadă la noi, politicienii, ci acţiune şi discernământ”

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a dat o declaraţie cu privire la tragedia produsă vineri în clubul Colectiv. El consideră că datoria politicienilor este să acţioneze şi să arate discernământ, nu emoţie. De asemenea, el susţine că soluţia nu sunt descinderile şi controalele spectaculoase în cluburi, ci stricteţea din partea instituţiilor.

„În aceste zile grele, nu ne revine nouă, politicienilor să ne afişăm emoţia. Ar fi poate chiar o jignire la adresa cruntei suferinţe a părinţilor, fraţilor şi surorilor, prietenilor celor morţi sau aflaţi în suferinţă pe patul de spital. Nu emoţie se aşteaptă azi cetăţenii să vadă la noi, politicienii, ci acţiune şi discernământ. De aceea, calea de urmat nu e cea a descinderilor în cluburi şi a controalelor spectaculoase. Fermitate, DA, dar nu acţiune punitivă. Astfel de exagerări vor deplasa unele dintre aceste afaceri, din zona gri, într-o zonă şi mai întunecată. Stricteţe din partea instituţiilor şi a funcţionarilor: DA, şi mai ales unde există riscul pierderii de vieţi. Însă prevenţia se face în primul rând prin colaborare”, a spus edilul şef al Aradului.

Falcă a mai subliniat faptul că sunt prea multe avize, permise şi taxe care trebuie plătite de patronii de cluburi şi localuri iar acest lucru i-ar putea împiedica să investească în dotări de siguranţă.

„E adevărat că numărul mare de avize, permise, licenţe şi taxe sufocă de facto localurile publice? Oare faptul că există trei taxe pentru muzica difuzată în localuri nu îi împiedică pe unii proprietari să investească mai degrabă în dotări de siguranţă? Un extinctor în plus ar putea fi cumpărat, o ieşire de urgenţă funcţională ar putea fi amenajată cu banii risipiţi lunar în trei direcţii. Şi nu vorbesc de fapt doar despre bani, ci şi despre energia consumată astfel. Vorbesc deci de o abordare mai atentă, mai corectă şi mai colaborativă. Consiliul Local Arad a votat de curând pentru obligativitatea localurilor de a avea un sistem de supraveghere video. Poate unii spun ca a fost o greșeală, că am adăugat o povară financiară unor afaceri care nu şi-o permit sau chiar nu au nevoie de astfel de dotări. Dar, noi în CLM ne-am gândit la siguranța oamenilor și a proprietarilor. Aceste instalații reprezintă un cost de moment nu poveri constante cum sunt taxele guvernamentale.”

În încheiere, primarul a adăugat: Din fericire, niciun pompier nu a murit încercând să salveze vieţi în incendiul din Bucureşti. Dar au murit tineri din public: tineri care, salvându-se pe ei înşişi, s-au întors pentru a salva alte vieţi. Cred că aceşti oameni, dacă ar fi trăit, şi-ar fi dorit să meargă în continuare în cluburi. Cluburi decente şi sigure. În care să se bucure de prestaţia unor artişti protejaţi nu de trei taxe arbitrare, ci de reguli simple şi ferme. De un climat în care fiecare, artist sau proprietar de club, să prospere, iar publicul să se bucure. Cu astfel de reguli simple și clare le suntem datori tuturor.”

  1. Ceea ce baiatul asta nu stie este faptul ca politician este cu totul altceva decat ce crede el. Politicienii nu se fac si nici nu se incuscresc ei se nasc si au vocatie nativa de a se pune in slujba comunitatilor. In regnul animal opusul acestora sunt hienel. Iar chestiunea cu emotia tine de structura umana prezenta chiar si in adevaratii politicieni. Ceea ce el si multi altii ca el nu sunt.

    Raspunde
  2. rusinos. acest om se foloseste de orice prilej pentru a fi in lumina reflectoarelor. degeaba insa soarele sau se apropie de apus

    Raspunde
  3. Ne folosim de orice prilej sa iesim in presa. Oamenii aceeia isi plang mortii si dumneata vorbesti de emotii? De compasiune, iubire de tara, iubire de oameni ai auzit? Actiunea si discernamantul nu au nici o valoare daca nu ai sentimentul de apartenenta la neamul romanesc. Cum sa am incredere intr-un lider care nu isi iubeste tara si pe cetatenii ei? Acestea nu sunt sentimente? Ce actiune si ce discernamant sa ceri unui om care si-a vazut copilul carbonizat? Sunteti un ipocrit domnule primar. Daca era fiica dvs. in acest tragic accedent mai vorbeati asa? Sau ati fi calcat pe toata lumea in picioare? Aveti copii, sa va traiasca si sa va fie sanatosi, dar nu ne vorbiti noua de emotii, nu sunteti in postura sa oferiti lectii nimanui!! Tot ce incercati sa faceti este sa ii feriti pe protejatii dvs. proprietari de cluburi sa fie verificati, asta este motivul adevarat pentru care ne scuipati in ochi cuvinte mari si importante tot pentru dvs. si nu pentru noi. Cine nu are emotii in acest moment privind acest caz nu este om!!! Nu am nevoie de roboti, am nevoie de oameni sa ne conduca, de oameni care simt si inteleg suferinta. Altfel care este rostul?

    Raspunde
  4. Ma asta chiar nu are suflet? Mai du-te dracului de imbecil ce esti, lasa-ne sa ne plangem mortii in pace!!! Cine te intreaba pe tine ceva in momentul asta ma handicapatule…du-te si fura linistit dar lasa-ne dracului in pace macar acum. Macar acum ai decenta sa taci din gura lepra ce esti!!!

    Raspunde
  5. Protejatii lui Falca nu sunt numai in cluburi ci se pare ca si la filarminica. Aici a dat dovada de discernamant cand l-a numit si de actiune cand il pastreaza. Mare om, mare politician.

    Raspunde
  6. Ție nu-ți cere nimeni nimic pentru că n-ai ce oferi…..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.