Un celebru cântăreț de muzică rock din Marea Britanie se află în mijlocul unui scandal de proporții.
Cliff Richard, aflat acum la vârsta de 75 de ani, a fost audiat de poliție săptămâna aceasta în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală asupra unui băiat în anii 1980, a anunțat joi un purtător de cuvânt al solistului. Artistul fusese, deja, interogat anul trecut de anchetatori după realizarea unei percheziții la proprietatea sa din Berkshire, în sud-estul Marii Britanii.
Sursa a precizat că artistul a venit „de bunăvoie” la poliție săptămâna aceasta și că acuzațiile de abuz sexual asupra minorului de 16 ani sunt false. „Sir Cliff nu a fost nici arestat, nici pus sub acuzație”, a precizat purtătorul său de cuvânt.
Suspiciunile la adresa cântărețului intervin în momentul în care Marea Britanie se confruntă din 2012 cu un val de anchete și procese pentru abuzuri sexuale și pedofilie, în plin scandal Savile (Jimmy Savile, un fost animator al postului BBC, în prezent decedat, este suspectat de sute de agresiuni sexuale împotriva minorilor).
Cliff Richard a vândut de-a lungul carierei sale peste 250 de milioane de discuri în întreaga lume și a fost înnobilat în 1995 de regina Elisabeta a II-a.
Lasă un comentariu