Nicolae Ioţcu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, rupe tăcerea. Acesta a acceptat o discuţie legată de ce i s-a întâmplat începând din 24 iulie 2015, dar nu numai…
Cu Nicolae Ioţcu despre…
… momentul 24 iulie 2015:
S-a spus că ne-am agresat cu poliţiştii şi procurorii, că am fost recalcitrant, că am aruncat un plic în trandafiri. Nu a fost aşa. S-au spus toate acestea, pe surse, pentru a mi se crea o imagine publică negativă. Atunci când legea o va permite, pentru că există înregistrări, se va putea vedea că nu a fost aşa. A fost un moment urât, mai ales că acasă era copilul meu, minor, şi o femeie de peste 70 de ani…
… perioada ulterioară:
A fost o perioadă peste care am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu, a familiei şi a unor prieteni.
… despre solicitarea făcută Consiliului Judeţean:
Am solicitat documente pentru a mă putea apăra. Adrian Ţolea a spus, însă, că are la dispoziţie un termen legal de maxim 30 de zile iar datele cerute le-am primit tardiv, când eram deja acasă. Ţolea a procedat aşa din ambiţie şi frustrare. Acest lucru arată caracterul lui Adrian Ţolea, modul prin care încearcă să devină persoană publică. Adrian Ţolea a fost şi este întreţinut în funcţii, personal, de domnul Falcă.
… dosarul de judecată şi suspiciunea că ar avea o implicare politică:
Nu există elemente care să mă determine să consider că dosarul meu este politic, pentru că nu am nici un semnal că reprezentanţii altor partide ar sta în spatele speţei mele. Am o singură nedumerire, legată de o afirmaţie pe care ar fi făcut-o Iustin Cionca la o întâlnire cu mai multe persoane: «Dacă Ioţcu ar fi înţeles să se retragă, nu i s-ar fi întâmplat acest lucru». Dacă e aşa, reprezintă o afirmaţie gravă, pentru care va trebui să dea explicaţii, nu numai publice!
… suma de 100.000 de euro pe care i-ar fi cerut-o Gheorghe Falcă, sub o eventuală ameninţare:
Cred că despre asta ar trebui să vorbească domnul Falcă. Cum el este un om credincios, care nu minte niciodată, va avea şi în acest caz demnitatea de a recunoaşte adevărul.
… Consiliul Judeţean:
Instituţia a avut o activitate performantă, dovadă stând şi premiul pe care l-a primit pentru atragerea de fonduri europene. E meritul funcţionarilor care au muncit şi care au făcut-o bine şi eficient. Ţolea ar fi trebuit să înceapă prin a le mulţumi funcţionarilor, tuturor celor care au contribuit, să le recunoască munca!
Sunt realizări în aceşti ani care, fără falsă modestie, nu pot fi detaşate de numele meu. Spre exemplu, cred că-i va fi greu domnului Cionca, în calitate de cetăţean al oraşului Pecica, să nu vadă podul de la Sânpetru German, centura ocolitoare a oraşului şi, tuturor celorlalţi, cei peste 300 de kilometri de drumuri judeţene pe care i-am modernizat. Şi pentru asta, le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la finalizarea acestor proiecte.
… Spitalul Judeţean:
La preluarea Spitalului Judeţean, municipalitatea a renunţat la Spitalul Municipal, pe care l-a preluat tot Consiliul Judeţean. La preluare am rămas cu datorii de 120 de miliarde de lei vechi, cu secţii care aveau dotări de acum 30 de ani. Acum, multe secţii sunt modernizate, dotările sunt de ultimă generaţie iar spitalul nu mai are nici o datorie. Investiţiile se văd şi vor rămâne.
… noul spital TBC:
E o realizare de care mă declar foarte mulţumit. Mă bucur că am avut această iniţiativă, mai ales că acum, domnul Ţolea intenţionează să inaugureze acest obiectiv.
E o contradicţie între afirmaţiile afişate public, privind inutilitatea investiţiilor în domeniu şi necesitatea de a reglementa clar şi fără echivoc situaţia dintr-un domeniu sanitar atât de sensibil cum ar fi TBC. Vorbim de strategii absurde, fără identificarea resurselor financiare. Când nu există soluţii sau viziuni, facem comisii sau strategii. Cam asta se întâmplă acum…
Comparativ, la această investiţie Guvernul şi Primăria nu au contribuit cu nimic, nici măcar cu o viziune.
… viitor:
Doresc în primul rând să-mi dovedesc nevinovăţia. Am încredere în justiţie. Procesul trebuie să se desfăşoare în sala de judecată, nu în mass-media.
Spun asta pentru că au apărut în spaţiul public nişte stenograme, cu discuţii scoase din context, pentru care cineva va trebui, la un moment dat, să ofere nişte explicaţii. Pot să spun doar atât: că nu am săvârşit nici o faptă penală. Despre viitor, voi avea o discuţie decisivă cu familia şi cei apropiaţi şi vom decide împreună, la momentul oportun.
Sursa: Flacăra Roşie