Primăria Municipiului Arad desfășoară lucrări de amenajare a Arenei Gloria pentru European Throwing Cup 2016, care se va avea loc în perioada 12-13 martie.
Campionatul European de Aruncări lungi este organizat de Federația Română de Atletism și Primăria Municipiului Arad.
Amenajările care se efectuează în această perioadă la Arena Gloria au în vedere alinierea infrastructurii la standardele tehnice pentru competiții ale Federației Europene de Atletism. Se realizează refacerea gazonului, refacerea cercurilor pentru aruncări și a culoarului pentru aruncarea suliței, refacerea împrejmuirii și amenajarea acceselor. Pentru public vor fi instalate tribune modulare mobile.
De asemenea, având învedere specificul probelor de aruncări se pregătesc lucrări de amenajre la alte baze din apropierea Arenei Gloria, pentru antrenamentele sportivilor: terenul Colegiului Moise Nicoară , terenul Gloria II (Subcetate), zona Parcului Chinologic din Subcetate.
Pentru pregătirile în vederea organizării Campionatului european de aruncări au fost alocate în bugetul local al Municipiului Arad din acest an sumele de 500.000 lei pentru lucrări și 30.000 lei pentru dotări necesare (materiale de concurs, etc).
Lasă un comentariu