Potrivit PSD, primarul comunei Felnac, Nicolae Selegean, este cercetat de mai bine de trei ani pentru fapte de corupţie foarte grave: delapidare, fals intelectual, uz de fals. Prin aceste fapte, potrivit reprezentanţilor Poliţiei şi Parchetului, primarul şi unii funcţionari au prejudiciat bugetul local al comunei.
Ioan Malița, consilier local din Felnac, este de părere că primarul ar trebui să își dea demisia: „Constatăm că primarul, în loc să îşi dea demisia de onoare, continuă să blocheze cât poate bunul mers al investigaţiei. În primul rând, a omis să informeze Consiliul Local cu privire la ancheta care îl vizează. Prin această omisiune, a dorit să evite constituirea Consiliului Local ca parte civilă în acest dosar, pentru recuperarea eventualului prejudiciu, spre uimirea investigatorilor. Pentru a corecta acest aspect, am iniţiat un proiect de hotărâre pentru constituirea ca parte civilă şi pentru ca oamenii din Felnac în ultimă instanţă să poată recupera banii cu care au fost păgubiţi. Proiectul a fost respins de către Consiliul Local, la insistenţele primarului Selegean. Primarul a cerut în mod expres în şedinţa de consiliu respingerea proiectului, iar consilierii au executat ordinul. Oare au şi ei o implicare în acest dosar?”.
„După toate aceste fapte de vitejie, primarul a solicitat demisia unor funcţionari ai judeţului Arad. Poate dânsul ar trebui să ceară demisia celor care îl anchetează, pentru că tergiversează acest dosar din 2012. Noi credem că interesul comunei Felnac este soluţionarea mai rapidă a dosarului şi recuperarea eventualului prejudiciu. Reamintim că primarul Nicolae Selegean este cercetat alături de alte persoane pentru delapidarea unor sume de bani din Primărie, complicitate la delapidare, fals intelectual şi uz de fals şi pentru efectuarea ilegală a unor plăţi. Nu cred că un primar poate să termine un mandat întreg purtând asupra sa suspiciuni atât de grave, fără ca toată comuna să aibă de suferit, prin pierderea credibilităţii. În acelaşi timp, observăm că PNL nu s-a delimitat de un primar penal cu un dosar solid şi mai nou îl face purtător de cuvânt al partidului. Le cerem celor din PNL să se delimiteze de primarul penal, aşa cum şi ei cer în alte speţe demisia celor cercetaţi de procurori, în cazuri poate mai puţin evidente”, a mai spus Ioan Maliţa.
Lasă un comentariu