Investiţie de 2 milioane de euro la Aeroport. Mai lipsesc doar cursele şi pasagerii

Investiţie de 2 milioane de euro la Aeroport. Mai lipsesc doar cursele şi pasagerii

Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, a analizat stadiul lucrărilor pentru extinderea aerogării de la Aeroportul Arad. Investiţia se cifrează la circa 2 milioane de euro, iar la finalizarea acesteia, Aeroportul Arad va putea să beneficieze de condiţii moderne pentru fluxul pasagerilor. În prezent, lucrările sunt executate în proporţie de 60%, termenul de finalizare fiind luna martie a acestui an.

„Este o investiţie importantă, prin care ne dorim dezvoltarea municipiului şi judeţului nostru, în special în două domenii-cheie: mediul de afaceri şi turismul. Prin această investiţie, absolut necesară pentru modernizarea Aeroportului arădean, Consiliul Judeţean asigură tot cadrul administrativ şi strategic necesar. Trebuie să ţinem cont că actuala aerogară a fost construită în 1936, iar din 1994 nu s-au mai făcut investiţii majore. Prin extinderea terminalului de pasageri, suprafaţa utilizabilă practic se triplează, de la 1300 metri pătraţi la 4200 metri pătraţi. Foarte important este că finanţarea investiţiei se face de către constructor în proporţie de 95%, urmând ca în cel mult trei ani suma să fie rambursată de către Aeroportul Arad. Contribuţia Consiliului Judeţean este de 5%. Menţionez că noi nu puteam asigura în totalitate sursele financiare pentru această investiţie”, a precizat Adrian Ţolea.

De asemenea, Dan Bălăcel, directorul general al Aeroportului arădean, a precizat că „prin aceste lucrări, se vor respecta toate normele impuse de Autoritatea Aeronautică Civilă. Spaţiul vechii aerogări va deservi fluxul «sosiri», în timp ce spaţiul ce se amenajează acum va fi pentru fluxul «plecări». De asemenea, noul amplasament va fi compartimentat şi pentru alte servicii ale Aeroportului Arad, modernizarea cuprinzând toate cerinţele necesare, inclusiv circuit video. Lucrările exterioare au fost finalizate în totalitate, în prezent lucrându-se în interior, la compartimentări, finisări etc. Astfel, după finalizarea lucrărilor, aeroportul va avea capacitatea de a absorbi un flux de 500 de pasageri pe oră”.

Conducerea Aeroportului Arad a semnat în luna iunie 2014 un contract pentru lucrări de extindere a aerogării prin realizarea unui terminal separat pentru plecări, care va fi amenajat în spaţii actuale ale terminalului de mărfuri. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru luna martie a acestui an. Astfel, Aeroportul Arad va îndeplini toate standardele impuse de Autoritatea Aeronautică Civilă, element foarte important în negocierile cu eventualii operatori. Licitaţia a fost câştigată de firma braşoveană ICCO Energ, după ce aceasta a depus singura ofertă, reprezetanţii aeroportului explicând lipsa altor participanţi la licitaţie prin faptul că finanţarea investiţiei trebuie asigurată în proporţie de 95 la sută de către câştigător, în timp ce diferenţa de cinci procente este asigurată de Consiliul Judeţean Arad, care deţine baza aeriană. Prin diminuarea spaţiului pentru terminalul Cargo, care va avea doar 700 metri pătraţi, activitatea pentru mărfuri nu va avea de suferit, spaţiul rămas fiind sufiecient.

Ce au omis să precizeze oficialii este faptul că Aeroportulului Arad îi lipsesc cursele aviatice şi pasagerii…

IMG_5232 IMG_5216 IMG_5187

 

  1. la ce trebuie curse si pasageri cand se poate si fara? adica de ce sa si lucreze personalul de acolo cand poate sa ia salariul si pentru stat pe scaun aiurea?

    Raspunde
  2. il aveti pe mosneag acolo, de ce va mai trebuiesc curse?

    Raspunde
  3. o astfel de cladire trebuie intretinuta , asa ca in urmatoarea perioada schema de personal va fii marita corespunzator ,si noile locuri de munca vor fi impartite bineinteles unor oameni loiali conducerii , adica se va forma un nou focar de infectie , unde sobolani portocali se vor putea desfasura in voie .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.