Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC ) au sancţionat CFR Călători şi CFR Infrastructură cu 50.000 de lei, în urma unui control desfăşurat în Gara de Nord din Capitală, după ce mai mulți călători au reclamat serviciile de transport pe calea ferată.
Principalele nereguli constatate în Gara de Nord au fost: vagoane în circulaţie cu zăpadă la capetele frontale, vagoane de dormit în care apa s-a scurs din plafon, imediat după plecarea trenului, instalaţii nefuncţionale la toalete şi întârzieri de până la 90 minute, alături de neinformarea consumatorilor cu privire la întârzieri şi lipsa explicaţiilor în legătură cu aceste întârzieri.
Din documentele puse la dispoziţie, au fost înregistrate 359 de trenuri care au avut întârzieri de 2.677 minute. Dintre întârzierile înregistrate, 70% au fost cauzate de infrastructura feroviară, iar restul de problemele tehnice apărute la materialul rulant.
Cam asta auzim peste tot, oamenii lui Dragnea, oamenii lui Zgonea , oamenii lui…
Si anul acesta, Iosif Szentes si-a facut datoria catre operatorii privati si impreuna cu actualul ministru al Transporturilor Dan M. Costescu, care pana de curand a fost directorul general al CFR SA, a tesut un nou mers al trenurilor, care a intrat in vigoare din 13 decembrie 2015, prin care efectiv se devalizeaza compania CFR Calatori doar ca sa faca jocurile operatorilor privati.
In noul mers al trenurilor tesut de Szentes si Costescu, zeci de trenuri regio ale CFR Calatori (adica personale) destinate in special navetistilor, pensionarilor, elevilor si studentilor au fost transformate in trenuri interregio.
In schimb, trenurile operatorilor privati au fost incluse in noul mers cu 5-10 sau 15 minute inaintea trenurilor operate de CFR Calatori ca sa-i fure calatorii de la compania de stat. Mai mult, prin transformarea trenurilor regio in interregio, pretul calatoriei s-a dublat sau chiar mai mult, dar durata de deplasare este aceeasi.
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, şi fostul manager privat al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, au fost preocupaţi să umfle conturile „băieţilor deştepţi” de la calea ferată prin subvenţii foarte mari, în timp ce compensaţiile pentru CFR Călători erau tot mai modeste în raport cu numărul călătorilor. Astfel, prin H.G. nr. 78/2013, pentru aprobarea actelor adiţionale nr. 1 pe anul 2013 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, Fenechiu a pecetluit opera de punere pe butuci a CFR Călători regizată pe ultima sută de metri a guvernului Emil Boc, prin HG nr 74/2012.
Dar fostul manager privat Valentin Dorobanţu, susţinut tacit de fost director al Direcţiei Feroviare din Ministerul Transporturilor, Claudiu Dumitrescu, dar si de adjunctul sau Marin Stancu, care cum vrea sa devina secretarul general al Ministerului Transporturilor, au acceptat ca pe mai multe rute rentabile operate de CFR Călători să fie introduse mai multe trenuri ale operatorilor privaţi.
S-au introdus ilegal mai multe perechi de trenuri personale (regio), la anumite ore de vârf, în aşa fel încât să fure călătorii companiei de stat.
Ulterior, inainte de a pleca de la Ministerul Transporturilor, Ioan Rus a emis si el un ordin prin care favorizeaza operatorii privati de tranport feroviar de calatori, in detrimentul companiei de stat.
In urma cu ceva timp, directorul general al compania CFR Calatori, Iosif Szentes, a dispus incredintarea, fara licitatie , a sumei de 7.200.000 de lei, adica circa 1.600.000 de euro, catre societatea „Informatica Feroviara” pentru prestarea de servicii informatice.
Potrivit informatiilor , incredintarea acestei sume mari de bani s-a facut si ca urmare a faptului ca Iosif Szentes este prieten bun cu Valentin Dorobantu, fostul controversat director al CFR Calatori, ajuns acum la operatorul privat Regiotrans Brasov, iar sotia lui Dorobantu este sefa la „Informatica Feroviara” . Trebuie precizat ca nu este prima data cand CFR Calatori da sume mari de bani, fara licitatie, catre „Informatica Feroviara” si aceata metoda a aplicat-o si fostii directori Valentin Dorobantu si Vasile Secara, iar acum Szentes continua practica predecesorilor sai.
Insa, aceasta atribuire cu dedicatie nu se putea face fara acordul celor doua doamne care dirijeaza si aranjeaza de multi ani, in functie de interese, toate achizitiile si licitatiile de la CFR Calatori- Carmen Maria Popescu si Elena Miu.
Nu trebuie omis faptul ca Dorobantu si Szentes au fost primii care, in 2012, au „tesut” mersul trenurilor in interesul operatorilor privati.
Iosif Szentes este cunoscut in randul ceferistilor ca un sustinator infocat al operatorilor de transport feroviar de calatori privati.
În perioada 28 ianuarie 2013 – 16 iunie 2014, inculpatul Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranşe succesive, a sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, şef Serviciu Automotoare şi ulterior, director de tracţiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, astfel încât să obţină contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro „Săgeata Albastră”, în valoare maximă de 220.990.260 lei şi Revizie tip R8 la automotoarele Desiro „Săgeata Albastră” (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.)
Se pune intrebarea , Gavris Teodor Alexandru a luat mita singur ?
Se pare ca nu, nici nu avea cum.
Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de la CFR Calatori in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?
Ulterior, fostul ministru, Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes.
Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat.
Cei care au condus si conduc CFR Călători în ultimii ani cum ar fi si Valentin Dorobanţu,Secara Vasile,Szentes Iosif, au fost si sunt preocupaţi să falimenteze compania de stat.
Singura lor grijă a fost să umfle conturile „băieţilor deştepţi” de la calea ferată prin subvenţii foarte mari, în timp ce compensaţiile pentru CFR Călători erau tot mai modeste în raport cu numărul călătorilor.
În acelaşi timp, în 2012 şi 2013, fostul director general Valentin Dorobanţu a depus eforturi susţinute ca mersul trenurilor să fie intocmit în funcţie de interesele băieţilor deştepţi de la calea ferată, cedând astfel o serie de trasee rentabile ale CFR Călători în favoarea operatorilor privaţi de transport feroviar de persoane,in asa fel incat Regionale ca Bucurestiul si Brasovul sa ajunga “in sapa de lemn”?
Mai tarziu, echipa de conducere a CFR Călători, în frunte cu directorul Vasile Secară, a tesut un nou mers al trenurilor , prin care o serie de rute rentabile, care aduc foarte mulţi bani companiei CFR Călători, au fost cedate către operatorii privaţi.
Directori de la stat continua sa fie garantaţi de privaţi.
Preşedintele Comitetului director al CFR Călători, Vasile Secară, era “ajutat” în demersul de cedare a rutelor rentabile către operatorii privaţi de către unul dintre membrii Comitetului director- Iosif Szenteş, cel care împreună cu Valentin Dorobanţu au întocmit mersul trenurilor din decembrie 2012 si 2013, prin care operatorii privaţi de transport feroviar de călători au fost favorizaţi în detrimentul CFR Călători?
Ori poate se verifica si cum un teren extrem de valoros de la Cluj al companiei CFR Calatori, a ajuns definitiv la un om de afaceri tot din Cluj prin girul nemijlocit al lui Secara Vasile?
Ministrul Transporturilor , DAN M. COSTESCU , ce zice , ce face , ca de stiut , stie sau poate trebuie sa-l ajute DNA-ul ?
Premierul Dacian Ciolos ar trebui sa ia aminte la ilegalitatile la adresa “tehnocratului” Dan Costescu si sa-l demita, pentru ca in niciun caz nu va avea performantele scontate in acest sector economic atat de dificil, condus acum de o marioneta a lui Liviu Dragnea, dar si a verosilor oameni de afaceri care nu stiu alta cale de a face business decat implicand si devalizand banii statului?