Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei s-au săvârșit sfinte slujbe de Bobotează în toate parohiile și mănăstirile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului.
Bucuria adusă de sărbătoarea Sfintei Naşteri a Domnului Iisus Hristos îşi are astăzi împlinirea în sărbătoarea Botezului Său.
Relatarea evanghelică a evenimentului Botezului lui Iisus arată calea de deşertare şi de smerenie pe care Fiul lui Dumnezeu a ales-o în mod liber pentru a adera la planul de mântuire al Tatălui faţă de oameni, pentru a fi ascultător faţă de voinţa Sa sfântă de iubire faţă de om întru toate, până la jertfa pe Cruce. Evenimentul de la Iordan reprezintă o adevărată teofanie a Preasfintei Treimi, care dă mărturie despre dumnezeirea lui Iisus, despre faptul că el este Mesia cel promis, Cel pe care Dumnezeu l-a trimis ca să elibereze poporul Său, pentru ca să fie mântuit.
Credincioșii arădeni au participat în număr mare la slujba aghiasmei mari, luând cu evlavie la casele lor această apă sfințită și sfințitoare.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
frumoase imagini; totul pare o armonie si o bucurie vadita. Botezul Domnului este acceptarea vointei lui Dumnezeu. Sa ne gandim la viitorul Bisericii si nu la noi insine. Biserica nu este propietatea „CUIVA”, ci este a lui Hristos.
Avem nevoie de o Biserica apropiata si responsabila fata de oameni, alaturi de problemele lor. Din pacate….mai este mult de facut in aceasta directie…unii mai mult inspaimanta, decat ajuta, pe la unele parohii…