UE ar putea SUSPENDA Tratatul Schengen. Se va cere REINTRODUCEREA CONTROLULUI LA FRONTIERE?!

UE ar putea SUSPENDA Tratatul Schengen. Se va cere REINTRODUCEREA CONTROLULUI LA FRONTIERE?!

Comisia Europeană ar putea propune oficial suspendarea Tratatului Schengen pentru o perioadă de până la doi ani.

Germania, Austria, Suedia şi Danemarca au introdus, deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen, în contextul crizei imigranților.

„În situaţii de ameninţări grave la adresa ordinii publice sau de riscuri privind securitatea internă, un stat membru Schengen poate reintroduce controale la frontiera internă pentru cel mult 30 de zile sau pe durata previzibilă a riscului la adresa ordinii publice dacă perioada depăşeşte 30 de zile”, se arată în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind funcţionarea Schengen. Măsurile de control la frontiere pot fi prelungite pe un termen de până la 24 de luni.

Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spațiul Uniunii Europene în ultimul an, situație care a generat dispute între statele membre UE și măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spațiului Schengen. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau zilele trecute că Uniunea Europeană are la dispoziție două luni pentru a soluționa criza imigrației, altfel există riscul destrămării Spațiului Schengen și zonei euro.

„Avem la dispoziție două luni pentru a aduce sub control situația imigrației: Consiliul European din martie va fi ultima ocazie de a verifica funcționarea strategiei noastre. Altfel, ne vom confrunta cu o criză precum prăbușirea Schengen”, declara Donald Tusk.

Pe de altă parte, Jean-Claude Juncker avertiza că cetăţenii Uniunii Europene vor găsi mai greu locuri de muncă, iar economia comunitară va avea de suferit în cazul în care Spaţiul Schengen s-ar destrăma din cauza crizei imigraţiei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.