Se anunţă o revoluţie în conexiunea telefoniei mobile. Cartelele telefonice clasice SIM vor fi înlocuite treptat cu cipuri integrate în telefoane mobile şi tablete electronice care le vor permite utilizatorilor să schimbe operatorul de telefonie prin simpla atingere a ecranului dispozitivului.
În prezent, în lume sunt circa şapte miliarde de cartele SIM (modul pentru identitatea abonatului/ subscriber identity module), potrivit unui raport al companiei Ericsson care va fi prezentat la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile, programat să înceapă luni la Barcelona.
Asociaţia operatorilor sistemului global de telefonie mobilă (GSMA), organizatorul congresului de la Barcelona, a anunţat configurarea eSIM – un cip integrat în telefoane, tablete şi ceasuri inteligente care va permite schimbarea companiei telefonice şi a planului tarifar prin simpla atingere a ecranului. Primul dispozitiv care va utiliza eSIM va fi ceasul inteligent Gear S2, produs de compania Samsung.
Începând din luna iunie vor fi prezentate sisteme eSIM şi pentru smartphone-uri.
Acum, mai bine de 20% dintre românii utilizatorii de telefonie mobilă au două sau mai multe cartele SIM pe care le folosesc în general pe aparate telefonice diferite.
Sursa: iritech.com
Lasă un comentariu