ANM a emis o atenționare meteorologică pentru perioada 09 martie, ora 15.00 – 11 martie ora 07.00, potrivit căreia va ploua în cea mai mare parte a țării.
În Banat, Oltenia şi vestul Munteniei se vor înregistra cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat de peste 35…40 l/mp.
La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m altitudine precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări locale şi temporare în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 50-60 km/h.
Temperatura aerului va continua să scadă uşor în majoritatea regiunilor, astfel că valorile diurne se vor încadra, în general, în limitele normale ale acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, pe arii extinse în vestul, sud-vestul ţării şi local în rest.
Temperaturile maxime vor fi în scădere în sudul teritoriului, unde vor deveni apropiate de mediile climatologice şi se vor menţine peste cele normale în rest, astfel încât, la nivelul ţării, se vor situa între 9 şi 15 grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 şi 6 grade. Izolat se va semnala ceaţă.
Lasă un comentariu