Vestea care ÎNTRISTEAZĂ toţi FUMĂTORII

Vestea care ÎNTRISTEAZĂ toţi FUMĂTORII

Țigara electronică a fost interzisă, începând de marți, la New York, în locuri publice, restaurante, baruri, parcuri și pe plaje, la fel ca țigările obișnuite, aceeași măsură aplicându-se și la Chicago, iar la începutul lunii martie, și primăria din Los Angeles a votat pentru interzicerea țigărilor electronice în locurile publice și în spațiile de lucru.

Legislația împotriva fumatului este deosebit de severă la New York, iar de la 18 mai vârsta legală pentru a putea cumpăra țigări – obișnuite și electronice – va crește la 21 de ani, măsura fiind fără precedent pentru un mare oraș american.

Industria țigărilor electronice este înfloritoare în Statele Unite, unde reprezintă o piață de aproape 2 miliarde de dolari (față de 80 miliarde țigările tradiționale). Vânzările au crescut de nouă ori din 2010 până în 2012.

Legea diferă de la un stat american la altul, în unele fiind permisă vânzarea țigărilor electronice și minorilor. Agenția federală care reglementează, printre altele, fumatul (FDA) a anunțat săptămâna trecută că intenționează să interzică în toată țara vânzarea țigărilor tinerilor care nu au împlinit 18 ani, asta după ce parlamentarii americani au arătat recent că producătorii de țigări electronice îi vizează, în campaniile lor publicitare, în special pe tineri.

Foto: ecigarettesexposed.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.