Lansarea primelor priorități de investiții prin POR 2014 – 2020 în Regiunea Vest

Lansarea primelor priorități de investiții prin POR 2014 – 2020 în Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a organizat un eveniment de lansare în Regiunea Vest a primelor priorități de investiții din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 (POR 2014-2020): Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea A dedicată eficienței energetice pentru clădirile rezidențiale și Prioritatea de Investiții 6.1 dedicată modernizării drumurilor județene.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul Sorin MAXIM – secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Silviu ADĂMUȚ – Director general al ADR Vest.

Temele abordate în cadrul evenimentului au vizat implementarea POR 2014-2020 (inclusiv calendarul următoarelor lansări de priorități de investiții) și informații specifice referitoare la cele două priorități de investiții lansate.

De asemenea, experții ADR Vest au prezentat participanților la eveniment informații detaliate referitoare la condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile alocate Regiunii Vest prin cele două priorități de investiții, precizând că depunerea proiectelor pentru aceste priorități se va face începând cu data de 16 mai 2016.

Prioritatea de Investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale vizează primăriile din mediul urban (municipii și orașe) în colaborare cu Asociațiile de Proprietari.

Solicitanții de finanțare nerambursabilă vor putea să depună proiecte, în vederea solicitării finanțării nerambursabile, până cel târziu în data de 16 noiembrie 2016.

În cadrul acestui apel de proiecte se va acorda finanțare nerambursabilă pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale cu un regim minim de înălțime de P+2 și construite în perioada 1950-1990. Astfel, se va acorda finanțare pentru lucrări de reabilitare termică a anvelopei, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, pentru instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile dar și pentru alte activități conexe (spre exemplu: înlocuirea lifturilor, a corpurilor de iluminat în spațiile comune, branșare/rebranşare la sistemul centralizat de termoficare, etc.).

lansare POR 2

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest, aferentă acestui prim apel de proiecte, este de 42,88 milioane euro iar valoarea eligibilă a unei cereri de finanțare depusă în cadrul acestei priorități de investiții trebuie să se încadreze între minim 100.000 euro și maxim 5 milioane euro. 60% din valoarea eligibilă a unui proiect va reprezenta finanțarea nerambursabilă asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat, iar 40% va reprezenta contribuția proprie a beneficiarului (primăria și Asociația de Proprietari).

lansare POR3

Prioritatea de investitii 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale vizează consiliile județene din Regiunea Vest.

Acest apel de proiecte este unul necompetitiv. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest a aprobat lista proiectelor propuse pentru finanțare, precum și lista proiectelor de rezervă. Cele două liste se află la finalul articolului.

Proiectele trebuie să fie depuse în vederea solicitării finanțării nerambursabile până cel târziu în data de 16 noiembrie 2016.

Finanțarea nerambursabilă va fi acordată pentru modernizarea rețelei de drumuri județene care asigură conectivitatea cu rețeaua TEN-T, pentru construcția/modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum județean aflate pe traseul drumului județean respectiv, construirea unor noi segmente de drum județean pentru conectarea la autostrăzi sau drumuri expres, precum și pentru investiții destinate siguranței rutiere (piste de biciclete, trasee pietonale, stații pentru transport public de pe traseul drumului județean finanțat).

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest, aferentă acestui prim apel de proiecte, este de 93,54 milioane euro iar valoarea eligibilă a unei cereri de finanțare depusă în cadrul acestei priorități de investiții trebuie să se încadreze între minim 1 milion euro și maxim 50 milioane euro. Finanțarea nerambursabilă acordată în cadrul acestei priorități de investiții, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat, va fi de maxim 98% din valoarea eligibilă a unui proiect iar contribuția beneficiarului va fi de minim 2% din totalul cheltuielilor eligibile.

***

Ghidurile solicitantului pentru cele două priorități de investiții se găsesc pe pagina web a Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, www.adrvest.ro, la secțiunea Fonduri Europene/POR 2014-2020/Ghiduri de finanțare.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Oana MINESCU, specialist relații publice; telefon/fax: 0256-491.981/0256-491.923; e-mail: oana.minescu@adrvest.ro.

04.2_Comunicat de presa_ANEXA_rezerva_Lansare primelor prioritati de investitii POR 2014-2020 in Regiunea Vest_18 martie 2016 04.1_Comunicat de presa_ANEXA_Lansare primelor prioritati de investitii POR 2014-2020 in Regiunea Vest_18 martie 2016

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.