Adrian Ţoca, primarul comunei arădene Vârfurile, reacţionează după ce, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, s-ar fi aflat, în 2012, în conflict de interese administrativ.
Conform ANI, în perioada exercitării mandatului de primar, Adrian Ţoca a semnat și aprobat documente prin care s-au efectuat plăți în sumă totală de 709 lei către SC Beby Impex SRL, societate a mamei sale.
Prin această achiziţie, ANI susţine că primarul din Hălmagiu a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 precum și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
„Totul s-a întâmplat în iarna lui 2012, când a fost o ninsoare foarte puternică la noi în comună şi a trebuit, forţat de împrejurări, să iau măsuri pentru a curăţa drumurile. Primăria avea contract cu o benzinărie din Baia de Criș, nu am putut alimenta utilajele acolo, pentru că drumul era impracticabil. Practic, am fost obligat să alimentez utilajele de la benzinăria mamei mele, pentru a putea face faţă situaţiei din comună. A fost vorba de forţă majoră, nu de altceva. Erau persoane care trebuiau transportate pentru dializă, la Arad, iar drumurile trebuiau curăţate. Elevii trebuiau să ajungă la şcoală…”, a declarat Adrian Țoca.
Primarul a depus deja o contestaţie la Agenţia Naţională de Integritate.
Ce suma exorbitanta!!!! Enorm de multi bani!!!
În primul rand este primarul comunei HALMAGIU nu Vârfurile și în al doilea rând de ce acum??? După atâția ani veniți cu articolul acesta…Nu mai aveți cu ce arunca în Domnul Primar????
Sesizarea s a facut un 2013 si s a solutionat de abia acum, pontul fiind dat la vremea respectiva de actuala echipa a dlui Toca,Groza si Sircuta.
De unde ai aceasta informație, Paul ???
Asta-i valoare de ANI??? Cautam nod in papura! Jenant!!!
Consecința e aceiași, putea fi 10 lei
Sa nu uitam ca drumul dintre HAlmagiu si Baia de Cris este drum natinal si nu avea cum sa fie blocat sa nu poată ajunge sa alimenteze
Cata nesimțire…sa va fie rusine!!!! Asta e o încercare de manipulare in preajma alegerilor. Rusine tuturor celor care încă nu au reusit sa realizeze cate lucruri a facut primarul Adrian Toca pentru comuna Halmagiu.
Da într-adevăr foarte multe realizări in 8 ani cred ca suntem exemplu pentru multe comune, chiar și-ar dori si alți sa aibă atâtea realizări ?
Daca a fost si plecat de la primărie o perioada de timp trebuie sa- l scuzam, ca nu a reușit sa facă tot ce si- a propus, nu? Noi va iertam dle primar ca ne- ati lăsat de izbeliște , sincer ne- am simțit o comuna a nimănui, de care știa tot județul ca n- are primar!! Acuma așteptam sa vedem in continuare cum procedați .
Primărie fără primar, jenant!!!