Un cetăţean german care s-a urcat băut la volan a provocat un accident rutier în urma căruia o persoană a fost grav rănită. Accidentul a avut loc miercuri după-masa, în jurul orei 16.35, pe D.J. 709, în afara localităţii Gurba.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că Alfred R, de 47 de ani, cetăţean german, a condus un autoturism Mitsubishi L 200, din direcţia localităţii Cermei spre Gurba, iar la o curbă la dreapta nesemnalizată a pătruns pe contrasens, unde autovehiculul condus de acesta a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Logan, condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Oradea. În urma impactului, şoferul Daciei Logan a fost accidentat grav, în timp ce şoferul vinovat de producerea accidentului s-a ales cu răni uşoare.
Poliţiştii l-au testat pe Alfred R. cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,46 mg./l. alcool pur în aer expirat. „Conform procedurii, în cauză a fost dispusă recoltarea probelor biologice ambilor conducători auto în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, cetăţeanul german a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentat în cursul acestei zile magistraţilor Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Lasă un comentariu