Samuel Caba este licențiat în teologie penticostală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad. De asemenea, licențiat în sociologie-psihologie și deţine un master în consiliere psihologică în cadrul Universității din Oradea. A absolvit și Facultatea de Științe Umaniste, specializarea Administrație Publică, la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad. La 25 de ani, a devenit membru PNȚCD, fiind crescut cu credinţă în valorile creștine. A fost ales președinte al Organizației de Tineret a PNȚCD. În acea perioadă a efectuat un stagiu în Parlamentul European, la recomandarea Partidului Popular European. În 2008 a devenit membru PDL, în perioada când organizația județeană era condusă de Gheorghe Seculici, un om apreciat foarte mult. În cadrul partidului a fost ales vicepreședinte al organizației municipale a PDL, funcție pe care a deținut-o mai mulți ani. Nu s-a mai regăsit în modul în care din anul 2012, PDL, apoi PNL a făcut politică în județul Arad. Consecvent valorilor PPE, a decis să se înscrie în Mișcarea Populară, care promovează cu adevărat principiile PPE. După ce a devenit membru al acestui partid, Biroul Județean al MP Arad l-a votat pentru a deveni candidatul oficial al Mișcării Populare la Primăria Aradului.
Domnule Samuel Caba, sunteţi cotat cu şanse reale la câştigarea Primăriei Municipiului Arad. Cum credeţi că se va desfăşura campania electorală?
Sper să fie o campanie corectă, curată, în care bunul simţ şi dialogul să fie argumentele fiecăruia dintre candidaţi. De asemenea, îmi doresc ca fiecare dintre candidaţi să vină cu idei, cu proiecte, care să dezvolte Aradul. Din păcate, în ultimul timp, administraţia şi politicul s-au îndepărtat tot mai mult de cetăţeni, de nevoile arădenilor. Administraţia trebuie să lucreze pentru oamenii simpli, pentru arădenii care trăiesc în oraşul acesta, care muncesc şi contribuie la bugetul municipiului. Aceşti bani trebuie să se întoarcă la ei, prin străzi mai bune, un preţ corect al gigacaloriei, prin creşterea nivelului de trai, printr-un transport în comun modern, prin locuri de joacă pentru copii, parcuri de recreere, prin locuri de agrement. Asta înseamnă viaţa unei cetăţi, a unui oraş, nu grupuri de interese, care să sleiească bugetul Aradului.
Cu alte cuvinte, este nevoie de o schimbare…
Da, dar de o schimbare radicală, care să scuture actualul sistem de administrare a Aradului. Consider că Aradul merită mai mult decât ceea ce i s-a oferit până acum de către clasa politică şi de către administraţia Aradului. Primarul şi Consiliul Local trebuie să lucreze în folosul cetăţenilor simpli şi oneşti ai Aradului.
Sunteţi nemulţumit de clasa politică, dar totuşi faceţi parte din ea…
Într-adevăr, dar actualul sistem electoral practic obligă un candidat să facă parte dintr-un partid, pentru a avea şanse reale de câştig. Dar, de asemenea, eu sunt un exponent al societăţii civile. Am patru asociaţii non-guvernamentale, care reprezintă interesele societăţii civile, îndeobşte a acelor pături sociale defavorizate.
Din punct de vedere profesional, am fost în funcții de conducere în mai multe ONG. Sunt președinte la Asociația oamenilor de afaceri creștini, filiala Arad. Am creat locuri de muncă, deoarec dețin mai multe societăți comerciale, care desfășoară diverse activități. Din anul 2005 sunt pastor și slujesc în mai multe biserici evanghelice din țară și străinătate. Timp de un an de zile am condus Direcția de Cultură a Județului Arad și am fost o perioadă, consilier în cadrul Ministerului Culturii. Cred şi susţin faptul că un politician sau un partid trebuie să reprezinte interesele cetăţenilor. Sunt căsătorit și am doi copii. Fac parte dintr-o familie creștină, penticostală. Am cunoscut de mic copil ororile comunismului, deoarece tatăl meu a fost persecutat de securitate în acest regim odios.
Consider că am o experiență bogată atât în mediul de afaceri, cât și în administrație pentru a implementa o schimbare reală în favoarea cetățeanului arădean. Practic, şi partidele sunt formate tot din oameni. Clasa politică trebuie judecată prin calitatea oamenilor care fac parte din ea. Cred, că pentru o schimbare reală a României, într-un cadru general, şi a Aradului, într-un cadru specific, trebuie să aducem mai multă calitate şi onestitate, oameni cu caracter, atât în zona politică, dar mai ales în zona administrativă.
Concret, ce proiecte aveţi pentru Arad?
Îmi doresc ca Aradul să prospere, ca noi, arădenii, să avem o viaţă mai bună. Calitatea vieţii în Arad lasă de dorit, acesta este scopul meu principal. De aici, de la un standard al calităţii vieţii, trebuie să vedem ce nu merge bine în Arad.
În primul rând, nu mi se pare normal ca Aradul nostru să fie comparat cu Vasluiul sau cu Brăila, ca etalon de prosperitate, ci mai degrabă cu Timişoara sau cu Oradea. Şi, dacă ne uităm la vecinii noştri, atunci ne putem da seama unde se situează Aradul. Mult mai jos decât încearcă actuala administraţie să ne situeze.
Dacă ar fi să nominalizez câteva proiecte, aş începe tocmai prin comparaţia cu Oradea. Mi-aş dori ca arădenii să plătească un preţ mai mic pe gigacalorie, ca administraţia locală să rezolve problemele de la CET. Este incalificabil ca Oradea să poată să construiască CET nouă, iar noi să tot dăm vina pe alţii şi să stăm în fiecare iarnă cu frica-n sân că s-ar putea să ni se taie căldura. Dacă la Oradea s-a putut construi o centrală nouă, cred că se poate şi la Arad. Administraţia trebuie să muncească pentru arădeni, nu invers.
Un alt proiect pe care mi-l doresc pentru Arad este ca ştrandul să redevină un punct de atracţie pentru toată lumea. Cred că Aradul ar putea avea un Aqua Park modern, care să fie un magnet turistic. În fiecare domeniu este nevoie de ceva mai mult, pentru că Aradul şi arădenii merită mai mult.
Ce altceva vă nemulţumeşte la actuala administraţie?
Repet, mă nemulţumeşte modul în care este administrat oraşul în totalitate, în majoritatea domeniilor. În ultimii 25 de ani din municipiu au plecat peste 50.000 de arădeni. Oare au plecat de bine? Din păcate, Aradul se sufocă de praf, de mizerie, iar administraţia ne spune ce bine ne merge. Impozitele sunt foarte mari, nu se justifică. Raportat la calitatea vieţii, impozitele noastre pot fi considerate cele mai mari din Europa. Atunci să avem şi drumuri ca în Europa, şi salarii ca în Europa, curăţenie şi toate celelalte ca în ţările din vestul continentului. Este timpul schimbării, a transparenţei administrative pentru arădeni. Este timpul ca administraţia să se facă pentru oameni, de la străzi şi căldură, la sănătate şi educaţie.
Caba lasa-ne ca esti pe mana cu Falcosul!!
Gaby, stiu ca esti postacul lui falca care vrea sa inducă oamenii in eroare ca ar fi caba a lui falca… Vreau sa te anunt ca nu iti merge șmecheria …. Nu te mai crede nimeni!
Ce conteaza ca n-are sanse nici daca toti pocaitii il voteaza. Da e adevarat avem nevoie de schimbare dar nu in rau. Intre el si Falca il aleg totusi pe Falca.
aleluia
Caba, dute si lasa-ne, tu, si pacalicii tai din filiala Arad in frunte cu pacaliciul nr 1, Vlasiu