DEZVĂLUIRI/ 1.400 de MILIARDE DE DOLARI, în PARADISURI FISCALE

DEZVĂLUIRI/ 1.400 de MILIARDE DE DOLARI, în PARADISURI FISCALE

Zeci de mari companii au ascuns circa 1.400 de miliarde de dolari în paradisuri fiscale, în perioada 2008 – 2014, pentru a scăpa de plata impozitelor, potrivit unui studiu al Oxfam America publicat joi și citat de AFP şi Agerpres.

Aceste sume, provenite de la cele mai mari companii americane, între care Apple, Wall-Mart, General Electric, au tranzitat printr-o rețea ,,opacă și secretă” formată din 1600 de filiale în paradisuri fiscale, susține documentul publicat în plin scandal declanșat de dezvăluirile din ,,Panama Papers”.

În același timp, aceleași întreprinderi au fost totuși ,,principalele beneficiare de sprijinul contribuabililor” americani, ele fiind destinatarele a 11.000 de miliarde din fondurile publice prin garanții asupra împrumuturilor sau ajutoare federale directe, indică raportul.

,,Imensele sume pe care marile companii le-au acumulat în paradisuri fiscale ar fi trebuit să fie utilizate pentru combaterea sărăciei și reconstruirea infrastructurilor în SUA și nu să fie disimulate în centre offshore ca Panama, Bahamas sau Insulele Caiman”, afirmă Raymond Offenheiser, președintele Oxfam America, citat într-un comunicat.

Potrivit raportului, Apple figurează în fruntea întreprinderilor celor mai avide de evaziune fiscală și ar fi stocat 181 de miliarde în paradisuri fiscale, urmată de General Electric (119 miliarde), Microsoft (108 miliarde), Pfizer (74 de miliarde) etc.

Multe dintre aceste întreprinderi au fost deja criticate în SUA pentru că au utilizat un mecanism care să le permită să-și pună la adăpost pe termen nelimitat o parte din beneficiile lor în străinătate pentru a evita să plătescă impozitul asupra societăților în SUA, care este cel mai ridicat între țările industrializate (35 %).

Potrivit cifrelor citate în raportul Oxfam, evaziunea fiscală a companiilor multinaționale ar costa 111 miliarde de dolari finanțele publice americane și privează de asemenea țările sărace de 100 miliarde din încasările fiscale.

Sursa: AFP/Agerpres

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.