Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a lansat liderilor judeţeni şi municipali ai organizaţiilor partidelor politice arădene invitaţia de a semna un protocol de susţinere a candidaturii municipiului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.
Potrivit acestuia, semnarea protocolului va avea loc marţi, 6 mai 2014, de la ora 16, la sala „Regele Ferdinand” din Palatul Administrativ.
„Proiectele majore ale comunității locale au nevoie să fie susţinute de toţi arădenii. Consider că este important să depăşim toate orgoliile politice şi să ne unim eforturile pentru acest demers important: obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană. Acest protocol reprezintă un prim pas pentru a dovedi că suntem uniţi”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.
Rămâne de văzut cum vor reacţiona liderii politici arădeni, mai ales că intenţiile municipalităţii de a candida la prestigiosul titlu au fost criticate în special de reprezentanţii PSD, PNL şi PC, mulţi văzând în demersul orchestrat de primarul Gheorghe Falcă doar o altă posibilitate de sifonare a banilor publici, într-o competiţie în care Aradul are slabe şanse de câştig.
alta smecherie marca Falca. nu semnati ca prostii!
repet: acest protocol este o prostie
E un bun prilej de furaciune….Aradul nu are nimic…folclorul e praf , cladirile istorice pline de reclame , Filarmonica praf , Tatrul condus de diletanti….Oare cu ce vrea Falconetti sa castige comeptitia?