În cadrul evenimentului sportiv Duatlonul Aradului, sâmbătă, 16 aprilie 2016, s-au adunat la Lunca Mureşului aproape 200 de participanţi pasionaţi atât de ciclism cât şi de alergare.
Aceștia au avut de ales între cursele: Duatlonul Verde (individual şi ştafeta), Semimaratonul Verde şi Crosul Lunca Mureşului. Toate cele trei probe s-au desfăşurat în Parcul Natural Lunca Mureşului.
Startul evenimentului a fost dat de proba de duatlon, unde individual sau în echipă de două persoane, 104 de concurenţi au parcurs 4 kilometri în alergat, au pedalat apoi 6.5 kilometri pentru ca la final să alerge din nou 4 kilometri.
Au urmat apoi Semimaratonul Verde (21.1 km) şi Crosul Lunca Mureşului (7 km) unde au alergat 90 de persoane pe un traseu stabilit în Pădurea Ceala.
Câştigătoarele la categoria feminin au fost:
- Duatlonul Verde Individual: locul I – Iosim Mihaela, locul II – Meszar Anca, locul III – Todoran Renata;
- Semimaratonul Verde: locul I – Ghinga Olga Iulia, locul II – Popa Bianca şi locul III – Anghel Adriana;
- Crosul Lunca Mureşului: locul I – Mateuca Denisa, locul II – Burtea Raluca, iar locul III – Avram Elena.
Câştigătorii la categoria masculin sunt:
- Duatlonul Verde Individual: pe primele poziţii au fost în permanentă la mică distanţă Ştefan Bighescu şi Eduard Tisza între care s-a dat o lupta acerbă. În final a câştigat Ştefan Gabriel Bighescu care a încheiat cursa în 52 de minute și 5 secunde, la doar o secundă diferenţa față de Eduard Tisza! Pe locul locul III a ajuns Nagy Ladislau.
- Semimaratonul Verde: locul I – Covaciu Mircea, locul II – Bugari Alin, locul III – Ştefan Milota;
- Crosul Lunca Mureşului: locul I – Turcu Cristian, locul II – Bugari Alin, locul III – Pasca Mihai.
Primii care au parcurs proba de duatlon în ştafetă au fost:
- locul I: ştafeta Kipkelenge Team: Unterweger Roland – Todinca Dacian;
- locul II: ştafeta Lucky Team: Bărbat Coriolan Emanuel – Czibula Lucian;
- locul III: ştafeta Adria – Marc: Adria Tallada – Marc Calvera. Şi aici a fost o confruntare puternică pentru primele două poziţii, cu răsturnări de clasament, în final câştigând cu 12 secunde avans echipa Kipkelenge.
Rezultatele integrale se pot vedea pe http://www.experientamultisport.ro/rezultate?ev=22.
Competiţia pentru amatori a fost organizată de către Clubul Sportiv Experienţa Multisport împreună cu Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad, evenimentul fiind coordonat de către Sorin-Victor Roman și Cristina Nistor. Partenerii competiției au fost: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad, Parcul Natural Lunca Mureşului, Asociaţia Millenium Center, Centrul Nomasvello Arad, Activ Club, Iulius Parfumerie, Comunitatea Supermamici alergătoare (fustiţele de alergare) şi Sponser.
Bună desfăşurare a evenimentului a fost asigurată şi de o inimoasă echipă de suport formată din 104 voluntari locali şi străini.
Alături de celelalte evenimente sportive organizate de către Experienţa Multisport, şi Duatlonul Aradului şi-a propus promovarea unei educaţii pentru sănătate prin încurajarea practicării alergării şi ciclismului de către amatori.
Urmează MARATONUL, SEMIMARATONUL ŞI CROSUL ARADULUI (28 mai 2016) cu înscrieri pe www.maratonarad.ro.
Lasă un comentariu