Neimplicarea şi consecinţele ei

Mi-a plăcut mesajul pe care l-a conceput Mirela Backin, candidată la Primăria Lipova: „Neimplicarea este o formă de complicitate pe care eu nu o mai tolerez”. Nu doar ideea implicării, cât mai ales consecinţele neimplicării reprezintă mseajul subliminal al acestui slogan. Şi nu doar la Lipova, ci peste tot în România. Îi aud pe foarte mulţi cum îşi dau cu părerea despre politică şi administraţie, unii mai vocal, alţii mai discret, unii prin viu grai, alţii în scris, beneficiind de acest instrument al modernismului, internetul! Şi, majoritatea celor care îşi exprimă ideile despre administraţie şi politică sunt nemulţumiţi. Deloc surprinzător, dar dacă scoatem din discuţii electoratul cristalizat al fiecărui partid – candidaţii, membrii de partid, familiile lor – observăm că românii nu merg la vot într-o proporţie covârşitoare. Cum spunea Mirela, neimplicarea este o formă de complicitate. Sau, ca să rezonăm pozitiv, implicarea este o soluţie pentru rezolvarea nemulţumirilor. Sau măcar pentru a încerca să le rezolvăm. Iar principalul şi cel mai important gest pentru implicare este dat de prezenţa la vot.

Am vehiculat deseori ideea unei obligativităţi a prezenţei la vot. Mi s-a replicat că această măsură nu prea e democratică, că este neconstituţională. Nu cred că acum, la 26 de ani de la primele alegeri libere post-comuniste, mai putem să ne punem problemă de dictatură. Aşa cum cetăţenii au obligaţii faţă de stat, cum ar fi plata taxelor şi impozitelor, tot aşa şi prezenţa la urne ar putea fi obligatorie. Iar eventualele sancţiuni pot fi de natură pecuniară – sub forma unei amenzi administrative – sau cetăţenească, prin îngrădirea unor drepturi, cum ar fi dreptul la grevă sau dreptul la ajutor social. Şi, în fond, putem schimba şi Constituţia.

Esenţa este tocmai în neimplicare. Cu ce drept moral vine un cetăţean să critice pe unul sau pe celălalt, dacă n-a făcut elementarul gest de a-şi manifesta dreptul de a vota, de a alege pe cineva pe care-l consideră mai bun? Prin neimplicare, politicienii – şi cei care-i înconjoară, nucleul dur al electoratului – se aleg între ei, cu o reprezentativitate de 12-15%. Dacă la vot se prezintă 30% din electoratul cu drept de vot, iar Primăria este câştigată cu 40%, asta înseamnă că primarul respectiv a fost votat practic de 12% din electoratul cu drept de vot! Cam asta înseamnă neimplicarea şi, automat şi nemulţumirile ulterioare!