Mihai Fifor: „PNL (PDL) face campanie electorală mascată pe bani publici”

Mihai Fifor: „PNL (PDL) face campanie electorală mascată pe bani publici”

Senatorul Mihai Fifor consideră că îndoielile sale cu privire la agenda calendarului cultural al Centrului Municipal de Cultură Arad pentru anul 2016 se confirmă, în condiţiile, în care în aceste zile, apare clar faptul că primarul Gheorghe Falcă îşi face campanie electorală mascată cu fonduri publice, irosind banii contribuabililor pe manifestări ridicole şi extrem de scumpe.

„Exact cum bănuiam şi anunţam deja în luna ianuarie a acestui an, Falcă şi echipa îşi vor face campanie electorală din bani publici prevăzuţi în bugetul Primăriei Arad. E bine de ştiut că toată luna mai este efectiv înţesată cu activităţi culturale organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad, proiecte pentru care sunt prevăzuţi nu mai puţin de 650.000 lei, adică aproape 144.000 de euro, bani publici. Brusc, Aradul devine o oază de cultură pe banii arădenilor fix în luna de campanie electorală. Să fie campanie electorală mascată, să fie uriaşul apetit pentru cultură al primarului?”, întreabă senatorul social-democrat, într-un comunicat de presă.

Mihai Fifor 15 martie

„Pomeneam în martie despre „Sărbătoarea vecinilor”, unde pentru o mână de şepci şi şorţuri se vor arunca 70.000 lei, pe care le-a comandat probabil chiar de la Giorgio Armani. Să nu uităm de „Farmecul copilăriei”, feerie literar-coregrafică care va uşura bugetul local de 120.000 lei. Ne-a demonstrat tot Falcă luna trecută cum poţi organiza un festival de Jazz, aproape la fel de scump precum cel de la Sibiu sau Gărâna, într-un spaţiu cu o acustică improprie şi introducând pe afiş aproape numai amatori. Sigur, arădenii vor fi cei care decid pe 5 iunie dacă mai vor să fie părtaşi la acest linşaj pseudo-cultural pe bani publici. Şi, de ce nu, instituţiile abilitate să verifice cheltuirea banului public”, a mai afirmat senatorul Mihai Fifor.

Adunari publice 1 Adunari publice 2

 

  1. Da-o naibii de treaba daca si pastele mortilor au pus-o in agenda.Ca sa nu mai zic ca pe terenurile de sport de la constructorul se va organiza o orgie bahica cu multa bere.Eu inteleg ca la brad pe terenul de fotbal se organizau toate petrecerile da aradul este totusi un oras relativ civilizat.

    Raspunde
  2. Publicati sumele de bani cheltuite sa vada aradenii unde sunt banii lor!!!! JOS PDL[PNL].

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.