La Sântana a avut loc vineri, 24 iunie 2016, o competiție sportivă inedită pentru Centre sociale de plasament din zona de vest, organizat de Direcția generală de asistență socială și protecția copilului Arad, Asociația educație prin mișcare, Asociația sos copii Sântana, Asociația Aradul Prosperă și Arhiepiscopia Aradului.
Acest proiect-parteneriat educaţional pune în valoare calităţile motrice ale copiilor, spiritul competiţie sportivă între beneficiarii sistemului de protecţie socială din judeţul Arad şi judeţele din zona de vest. Obiectivele proiectului le constituie realizarea comuniunii socializatoare între copiii din centrele sociale, dezvoltarea calitaţilor motrice ale acestora, promovarea sportului în timpul liber, dezvoltarea spiritului dinamic-competitiv, dezvoltarea mişcării fizice, promovarea ramurii sportive: fotbal. Participanţii la Campionatul interjudețean Centre de plasament sunt echipe formate din copii ai claselor V-VIII.
Concursul îmbină două mari categorii: sport şi educaţie, considerate fiind unele din principalele preocupări ale unui elev. Premiile principale ale competiţiei au constat în diplome şi cupe, puse la dispoziţie de către organizatori. Premiul special al competiției a constat oferirea unei tabere social-educative tinerilor din centrele sociale arădene care au participat la competiția sportivă. Tabăra va fi organizată de Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Arhiepiscopia Aradului.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
Lasă un comentariu