Prins LA PESCUIT fără AUTORIZAȚIE

Prins LA PESCUIT fără AUTORIZAȚIE

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a depistat în zona localității Frumușeni, joi,  pe timpul serviciului de ordine publică, o persoană care pescuia pe un mal al râului Mureș, prin metoda „greblare” cu ajutorul unor unelte interzise deținerii sau folosirii de către persoane neautorizate.

Jandarmii au identificat persoana în cauză, aceasta fiind un bărbat cu vârsta de 66 de ani cu domiciliul în municipiul Arad. Asupra acestuia a fost găsit un băț de pescuit prevăzut cu două cârlige „triplu” și plumb și un cârlig metalic tip „gafă” cu băț telescopic.

„Având în vedere că pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare constituie o infracțiune conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală“, a precizat Emilia Fînață, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.