Veste COLOSALĂ pentru ROMÂNI! Țara noastră INTRĂ în Schengen

Veste COLOSALĂ pentru ROMÂNI! Țara noastră INTRĂ în Schengen

România și Bulgaria îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen şi este elementar să le fie recunoscute drepturile, a anunțat preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker.

El a declarat, la Strassbourg, că instituţia pe care o conduce este de acord şi susţine aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.

România şi Bulgaria solicită de mai mulţi ani aderarea la Spaţiul Schengen și, deși au îndeplinit criteriile, până acum acceptul în spațul de liberă circulație le-a fost refuzat.

  1. Diaspora spune Nu.cerem un Referendum unde sa votam. .NU EURO

    Raspunde
  2. O sa ne distruga mai tare euro ca moneda.

    Raspunde
  3. Treaba asta seamănă cu o invitație la nuntă dar numai după ce s-au servit deja primele feluri de mâncare. La firimituri suntem buni. Dacă am fi avut politicieni cu puțină mândrie națională le-am fi dat cu flit în urmă cu 10 ani. Dar acum trebuie să ne bucurăm de succes, care de fapt este un EȘEC. Mare cât toată UE.

    Raspunde
  4. Numai așa putem fi distruși

    Raspunde
  5. Cu siguranță frica de ROexit ia făcut să ne ceară acum….cel mai bine ar fi să nu acceptam.punct.

    Raspunde
  6. ce rahat spui tu acoloo? …nu inseamna chiar absolut nimic asest schengen pt. romania; e mai mult o chestie de prestigiu, si de drept fiindca noi am respectat si am pus in opera impunerile lor ; doar ca se desfinteaza granita cu ungaria; si romania va devini o tara de mare interes si de tranzit pt. islamisti.

    Raspunde
  7. Avem o tara asa de frumoasa si bogata ca nu ne mai trebuie nimic altceva decat conducatori buni,de ce ne milogim la Europa si alte continente? Luam exemplul simplu de la tara,daca ai pamant,animale in curte,pomi,etc de ce trebuie sa iau de la vecinu ceva?asa este tara noastra are multe de oferit dar nu avem det conductori jslnici care vand tara bucata cu bucata,nu mai ai pamant nu mai esti proprietar,o sa platim chirie in tara noastra

    Raspunde
    • Tara nu mai este bogata de mult.
      Dar ar putea fi altfel administrata.
      Daca astepti sa te conduca cineva, inseamna ca nu ai inteles nimic.
      Poporul este inapoiat, hot si lenes !
      Daca nu schimbam mentalitatea, totul va fi zadarnic.
      Da-i doamne minte romanului cea de pe urma….!

      Raspunde
    • adevarat.bulangii did politica nu au DUMNEZEU-suntem condusi de MATE (intestine),un popor crestin condus de atei e ca turma de bizoni condusa catre prapastie.unde ati vazut vreun conducator cu DUMNEZEU?Basescu era ocupat sa fie gaozar-jucator-batator de copii dar si cu „suptul la un licurici mare”.ateii si scepticii astia au jurat pe BIBLIE-unde gasiti o „aroganta”mai ordinara?oameni crestini-iubitori de tara,popor,DUMNEZEU SI ISUS CRISTOS si nu crestini doar cu numele-doar aceeia pot reda romanilor demnitatea pierduta-SINGURUL LUCRU DE PRET CE MAI AVEM DE APARAT ESTE CREDINTA SI COPII,BATRANII,BOLNAVII NOSTRI.CEA MAI GREA MISIUNE A POPORULUI ESTE SA-SI VINDECE CONDUCATORII DE BETIA IMBOGATIRII CARE DUCE LA VANZAREA PROPRIULUI POPOR.Apropo-lemnul romanesc trebuie sa se vanda la export cu 500 de euro metrul cub-poate asa se strang niste bani pentru EDUCATIE(EDUCAREA CLASEI POLITICE )

      Raspunde
    • Bine zis…ai perfecta dreptate

      Raspunde
  8. Sunteti multi si prosti. Saraci si cu pretentii.

    Raspunde
    • Foarte corect spus…..

      Raspunde
    • esti tu un magar si nu sti ce vorbesti

      Raspunde
    • SARACIA NU E UN PACAT-E CRIMA CLASEI POLITICE-DUPA REVOLUTIE AU FURAT AVEREA POPORULUI-SI NE-AU DAT NISTE HARTII DE STERS LA FUND.SECURITATEA SI POLITICUL PROPAGA IN RANDUL PULIMII PROPAGANDA AUTOCALONMIEI DAR DE ACEEA EXISTA OAMENI CU DUMNEZEU-SA-TI SPUNA TIE-INTELIGENTULE-SA NU MAI HALESTI TOT CE TI SE ARUNCA PESTE GARD-S-AR PUTEA SA TE OTRAVESTI SI MAI OTRAVESTI SI PE ALTII-DEVII UN FORMATOR DE OPINII FALSE-AI AUZIT”SUNTEM PREA MICI CA SA MAI SCHIMBAM CEVA”-ASTA VINE DIN ACEEASI DIRECTIE DAR NU O MAI PROPAGATI,VA ROG.

      Raspunde
  9. Diaspora Nu repezinta Romania..Adica..hai sa ne intelegem..Respectam decizia TUTUROR Romanilor.Da..sa citim ceva de genul..””Diaspora se opune..spune Nu..etc..etc”..Deja este prea MULT..Trebuie sa intelegeti si voi [cei din Diaspora] ca nu suntei mai presus de noi..cei ce am ramas in tara..Si ..stiti ceva? Tara..VREA IN SHENGHEN..Indiferent de dorinta voastra ..a celor din diaspora..AM mers pe acest drum..am facut o multime de sacrificii..gandesc ca trebuie sa „primim”si recompensa..Restul ..sunt povesti scoase de cretini sau de oameni PLATITI a ne face Rau

    Raspunde
  10. Trebuie sa ramanem in Uniune.
    Acum ne avantajeaza……..apoi……vom vedea.
    Pe cei din Siria, IraK, etc, nu au nimic deaface cu Senghenul.
    Frontiera Senghen este in exteriorul comunitatii.
    Noi avem o mare responsabilitate sa pazim bine aceste frontiere exterioare……

    Raspunde
    • sa pazim bine sa nu mai iasa totii islamistii care umbla cu coranul intr-o mana si cu toporul in cealalta….sunt milioane de jihadisti in EUROPA-or sa ne roada din interior precum cancerul

      Raspunde
  11. Europa simte tot mai mult teroarea….toti sunt speriati,…au facut greseli monstruoase, iar acum se amesteca si impun tot mai serios sa se intample aceleasi acte de teroare si la noi, cei care nu am comis greselile lor istorice…Le avem pe ale noastre, dar macar aceste greseli ale lor nu le-am facut…Ei au ocupat sute de ani si alte teritorii care nu erau ale lor si acum li se intoarce!…Noi niciodata nu am ocupat, am fost tot mereu jefuiti si atacati si acum sa avem aceeasi pedeapsa?….Culmea!….Petitii, referendum si iesim din UE care e problema?Alte state deja si-au impus punctul de vedere…Noi de ce nu am face? Ne e frica?..Ne lipseste coloana vertebrala?…Sa fim realisti..Daca e vreo problemema nimeni nu scoate castanele din focul nostru…Fiecare isi vede exact de tara lui….Noi de ce sa asteptam ca altii sa ne iubeasca mai mult decat noi insine ne putem iubi? Acum e frica mare si considera ca ne arunca acest ,,ceva” pentru a ne mai aburi….

    Raspunde
    • foarte frumos,adevarat.urmareste”the sirian girl”e ceva in genul tau-si ai sa afli(dar cred castii deja) cum cuceresc americanii tari si cum destabilizeaza lumea-cu zionistii lor-poti sa comentezi ceva despre „DEVESELU”,te rog

      Raspunde
  12. F.BINE CA INTRAM SCĂPAM DE JEGOSII DE UNGURI LA VAMA ACUM PE CINE O SA MAI FUTA DOAR PE MASA DIN GROAPA SAU EI ÎNTRE EI IAR LA ĂȘTIA DIN ȚARA O SA LE IESE DIN CAP IDEIA DE națiune si unitate maghiara si de ținut secuiesc sa vina toți in CLUJ LA STATUIA LUI AVRAM IANCU SI SA-L PUPE ACOLO UNDE NU-L BATE SOARELE SI VÂNTUL.HA HA HA.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.