Trei sute de milioane de euro! Atât au cheltuit autoritățile române, în ultimii ani, pentru modernizarea aeroporturilor din țară, însă, investițiile nu se justifică deloc în contextul în care nu s-a reușit convingerea companiilor aeriene să și opereze pe aceste aerogări.
Banii, proveniți fie din bugetul local, fie din fonduri europene au fost cheltuiți pentru crearea de piste noi şi terminale al căror prag, însă, este trecut de tot mai puțini pasageri.
Este cazul aeroporturilor din Arad și Oradea.
Dacă în Arad, la patru luni după tăierea panglicii, aeroportul este mai pustiu ca niciodată, în cazul orașului vecin Oradea aerogara este folosită de o singură companie aeriană cu destinația București.
Un total de 45 de mii de pasageri decolează şi aterizează la Oradea anual, în contextul în care pentru modernizarea pistei s-au făcut investiţii de peste 30 de milioane de euro.
Pentru a încuraja operatorii să introducă mai multe curse, primarul din Oradea este dispus chiar să ofere o subvenție anuală pentru zboruri.
La polul opus se află orașele Iași și Craiova, unde s-a reușit creșterea numărului curselor aeriene și odată cu acesta și cel al pasagerilor.
Cât privește aeroportul de la Iași, acesta a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de călători la nivel național: 115 % în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Lasă un comentariu