Bogdan Olteanu a fost reținut, joi seara, de procurorii DNA în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost audiat de DNA pentru cumpărare de influență.
Bogdan Olteanu este suspectat că ar fi primit de la omul de afaceri un milion de euro şi alte beneficii pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării. El a recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu în 2008 pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării, dar nu a recunoscut că a primit bani de la omul de afaceri.
„În legătură cu reţinerea domnului Bogdan Olteanu, Banca Naţională a României precizează că ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracțiunilor asimilate, vizează activitatea acestuia desfăşurată înainte de încredinţarea de către Parlament a mandatului de viceguvernator al BNR“, au precizat reprezentanții BNR.
Lasă un comentariu