Alegerile din acest an, pentru Parlamentul European, se desfăşoară la Arad într-o notă de vacanţă, un fel de dolce far niente, ca o prelungire a sărbătorilor. Motivul? Păi, arădenii nu prea au o miză proprie, nu simt „vibraţiile” unor competitori arădeni, la care se adaugă miza generală, aflată undeva departe, dincolo de linia orizontului, mult dincolo de graniţele ţării.
Alegerile din acest an, pentru Parlamentul European, se desfăşoară la Arad într-o notă de vacanţă, un fel de dolce far niente, ca o prelungire a sărbătorilor. Motivul? Păi, arădenii nu prea au o miză proprie, nu simt „vibraţiile” unor competitori arădeni, la care se adaugă miza generală, aflată undeva departe, dincolo de linia orizontului, mult dincolo de graniţele ţării.
Sigur, ca şi contraargument pot fi invocaţi cei şapte sau opt arădeni care şi-au găsit loc pe listele partidelor – majoritatea la Partidul „Noua Republică”. Dar niciunul dintre aceştia nu poate să se considere perfect eligibil, nici chiar Iustin Cionca, al cărui loc opt pare ceva mai ispititor, cu şanse mai mari de a prinde un loc în viitorul Parlament European.
Şi-atunci? Ce le mai rămâne filialelor arădene ale partidelor ca miză, ce îi mână-n luptă pe conducătorii lor? Mizele politice – atenţie, nu electorale – sunt tocmai cele legate de orgolii, de „cartea de vizită” cu care fiecare lider local se va duce la Bucureşti, la ora bilanţului. În acest portofoliu intră deopotrivă capacitatea de a convinge electoratul, dar şi puterea organizatorică pe care poate să o emane.
În condiţiile în care previzibilitatea specialiştilor indică o prezenţă la vot de maxim 25 de procente, e clar că rezultatul obţinut de partide nu reflectă simpatia pe care acestea o au, iar de partizanat local nu poate fi vorba nici atât. Totul se rezumă la capacitatea organizatorică a fiecăruia de a-şi aduce la urne propriul electorat. Cât despre prezenţa la Bruxelles a vreunui arădean, aceasta poate fi doar sporadică, adică sub formă de vizită, la invitaţia altor europarlamentari cum ar fi Daciana Sârbu, Croina Creţu, Monica Macovei, Norica Nicolai sau Theodor Stolojan, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu sau Eduard Hellvig. În rest, aşa cum spuneam, 25 mai este un scrutin al orgoliilor…
P.S. Sigur, n-aş vrea să minimalizez prezenţa unor concetăţeni pe listele europarlamentare pentru că intrarea acestora în cursa electorală conferă deja o eligibilitate valorică (partidele având încredere în ei) şi, de asemenea, înseamnă un bun exerciţiu, o posibilitate de a acumula experienţă electorală şi capital de imagine.
Lasă un comentariu