Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad consideră că doar cetăţenii Aradului pot decide asupra oportunităţii de constituire a unei ipotetice metropole Timişoara-Arad, iar singura modalitate normală şi legală este organizarea unui referendum local în care cetăţenii îşi pot exprima în mod democratic opţiunea.
„Nu ştiu, chiar nu am idee cine l-a mandatat pe Gheorghe Falcă să antameze negocieri la Timişoara pe subiectul constituirii unei metropole. A făcut-o ca de obicei cu mult zgomot, în mod iresponsabil şi în special fără încuviințarea Consiliului Local Municipal sau a cetăţenilor municipiului. Asemenea excese nu sunt o noutate în ceea ce îl priveşte, iar megalomania sa îmbracă forme cunoscute şi mai ales ridiculizate la nivelul întregii ţări. Tendinţa sa de a poza în lider local, regional sau naţional i-a adus o notorietate deloc flatantă sau onorantă. În închipuirea lui Falcă şi falsa sa percepţie despre politică şi administraţie, oamenii îi dau votul şi apoi el se ocupă ca un faraon sau mandarin de toate aspectele, fără să mai consulte cetăţenii, adică adoptă hotărări în locul lor. Fals şi mai ales ilegal!”, susține social democratul.
„Conform legii, primarul municipiului nu poate semna rezoluţii ce privesc subiecte de o asemenea pondere şi importanţă publică fără organizarea prealabilă a unui referendum local. Numai cetăţenii Aradul şi mă rog …. cei ai Timişoarei pot decide dacă proiectul constituirii unei metropole este sau nu oportună sau de viitor. Altfel nu rămâne decât o farsă Falcă-Robu, una de genul primirii şi cazării imigranţilor în Arad sau a girafelor, lamelor şi zebrelor bănăţene. Inutil de precizat că niciunul dintre consilierii local municipali nu a avut habar despre conţinutul acelui protocol, pentru simplul motiv că primarul nu a binevoit să îl supună dezbaterii în CLM. Conform unei logici elementare, consilierii sunt reprezentanţii arădenilor, trimişi în acest organism ca prin jocul democratic să le reprezinte interesele. O dovadă în plus a lipsei de respect a lui Falcă faţă de consilieri şi implicit faţă de arădeni. Chiar dacă scriptic Aradul este un municipiu de rang doi, arădenii sigur nu sunt cetăţeni de mâna a doua şi nicidecum vasalii lui «Nebucadnețar din Brad»”, conchide consilierul local municipal Adrian Todor.
Lasă un comentariu