O încălzire periodică a apelor din Oceanul Pacific va avea loc din nou în lunile următoare, conform estimărilor făcute de specialişti. Fenomenul cunoscut sub numele El Nino ar putea afecta vremea la nivel global.
Un El Nino extrem are loc atunci când temperatura apei Pacificului creşte peste 18 de grade Celsius. Din această cauză, în atmosferă este degajată mai multă căldură şi umiditate, care afectează clima la nivel global.
Astfel, în unele zone se vor înregistra secetă, incendii de vegetaţie şi caniculă, iar în alte zone vor fi ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare.
Cercetătorii avertizează că fenomenul El Nino care va avea loc în acest an va fi unul din cele mai grave înregistrate până acum. O creştere neaşteptată a temperaturii Oceanului Pacific indică faptul că estimările experţilor au fost mai optimiste decât va fi realitatea.
Până în prezent, un El Nino puternic avea loc o dată la 20 de ani, dar, din cauza încălzirii globale, fenomenul va avea loc de acum o dată la aproximativ 10 ani, sunt de părere experţii.
Cel mai grav El Nino înregistrat până acum a avut loc în 1997-1998 şi a provocat inundaţii catastrofale în China. Atunci peste 1.500 de oameni și-au pierdut viața, iar daunele materiale înregistrate la nivel global s-au ridicat la aproximativ 45 de miliarde de dolari. Numărul total al celor care au avut de suferit de pe urma acestui fenomen a fost de 23.000.
Foto: wikimedia.org
Lasă un comentariu