Potrivit legislației în vigoare, anvelopele de iarnă sunt obligatorii în condiţii meteo specifice. Mai exact, atunci când conduci pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De frica amenzilor, însă, șoferii se înghesuie să-şi schimbe cauciucurile odată cu venirea sezonului rece.
Conform „Legii cauciucurilor de iarnă”, aşa cum este denumită O.G. 5/2011, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2011, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu data de 1 noiembrie, ci numai când se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Conducerea mașinii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, polei sau gheață fără ca autoturismul să fie dotat cu anvelope de iarnă constituie contravenție, iar șoferii riscă amenzi cuprinse între 810 și 1.800 de lei și să rămână fără certificat de înmatriculare.
De asemenea, pentru a fi pregătiți pentru drumuri acoperite de zăpadă șoferilor le este recomandat să aibă în portbagaj: o lopățică, o lădiță de nisip, lanțuri pentru roți, spatulă pentru ras parbrizul și o șufă/lanț pentru tractare.
Lasă un comentariu