Cetatea Aradului va fi redată, în curând, comunităţii locale, iar arădenii vor avea un cuvânt greu de spus despre cum va arăta pe viitor această zonă a orașului: muzeu, parc ştiinţific, cartier rezidenţial sau zonă industrială care să genereze locuri de muncă sau toate acestea la un loc?!
Decizia va aparţine celor ce locuiesc aici, dar și specialiștilor în urbanism, revitalizare a patrimoniului comunitar, reprezentanți ai industriilor creative și culturale locale.
Primul pas a fost făcut după ce Consiliul Local Arad a aprobat acordul de parteneriat, în ședința de săptămâna trecută, devenind astfel al doilea partener instituțional al Institutului pentru Politici Publice (IPP) în cadrul proiectului Orașul user-friendly (care presupune implicarea civică pentru revitalizarea fostelor spații urbane industriale), un demers care își propune să promoveze un model inovator de transformare urbană a unor foste obiective aflate, astăzi, în diferite stadii de degradare sau neutilizate.
Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Municipiul Arad se alătură celorlaţi doi parteneri implicaţi în proiect: Sectorul 3 din București și Municipiul Alba Iulia într-un efort de revitalizare a patrimoniului comunitar urban, reprezentant de Hala Laminorul (București) și Palatul Principilor (Alba Iulia).
În urmă sondajelor de opinie realizate pe teren în cele 3 municipalități, care vor identifica aşteptările cetăţenilor referitoare la revitalizarea acestor spaţii, vor fi demarate consultări publice la care sunt invitaţi să participe cetățeni, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale locale, activiști, reprezentanți ai mediului academic de profil, ai mediului privat interesat și ai presei. În final se va organiza un concurs în urma căruia va fi ales proiectul câştigător care va readuce la viaţă părţi ale celor trei oraşe.
Informații actualizate despre așteptările cetățenilor cu privire la perspectivele de transformare a fostelor situri industriale/militare și ideile specialiștilor vor fi puse constant la dispoziția publicului și a presei pe întreaga perioada de derulare a proiectului.
De la lansarea inițiativei și până în prezent s-au alăturat campaniei Orașul user–friendly mai multe organizații cu activitate relevantă în domeniul promovării transformării urbane sustenabile. Cei care sunt interesați să devină parte a comunității #Orasuluserfriendly se pot adresa IPP sau Primăriei Municipiului Arad.
Pentru informații suplimentare, contactați Elena Tudose, Director IPP la tel: 021 212 3126; 0722 166 888 și e-mail: elena@ipp.ro sau Mona Scărișoreanu, coordonator comunicare la tel. 021.212.3126; 0745.975.044 şi e-mail: mona@ipp.ro
Lasă un comentariu