Se întâmplă des ca aparatele electrocasnice să se strice mult prea repede, la scurt timp după ce le-am cumpărat.
Află care sunt obiceiurile greșite pe care le ai atunci când folosești aparatele electrocasnice și care duc în timp scurt la defectarea acestora:
Greșeli care-ți distrug mașina de spălat rufe
- Pui obiecte grele pe mașina de spălat sau te așezi pe ea
- Uiți obiecte în buzunarele hainelor, iar acest lucru afectează cuva, hubloul sau blochează scurgerea.
- Nu ștergi garnitura de cauciuc din interiorul mașinii după fiecare spălare și nu scoați dispensorul pentru detergent suficient de des pentru a-l spăla, în scopul prevenirii acumulării de detergent sau formarea mucegaiului.
- Nu scoți rufele din mașină imediat după terminarea ciclului de spălare, deteriorând, în timp, cuva.
Greșeli care-ți strică frigiderul
- Nu-l transporți în poziție verticală la tine acasă. Frigiderul nu trebuie înclinat mai mult de 40 de grade pentru că soluția conținută de compresor se poate scurge, distrugând și alte piese din interiorul său.
- Bagi frigiderul în priză imediat după ce ți-a fost livrat. Lasă-l timp de câteva ore sau peste noapte înainte de a-l conecta la priză.
- Pui vase calde sau fierbinți în frigider.
- Nu cureți spatele frigiderului de praful acumulat în timp.
Greșeli care-ți distrug aspiratorul
- Folosești aspiratorul după ce lumina de avertizare pentru sac sau compatiment plin s-a aprins, forțând motorul aspiratorului mai mult decât este permis.
- Nu cureți și filtrele.
- Absorbi apă cu aspiratorul tău, chiar dacă nu este prevăzut cu această funcție. Chiar și picăturile mici îl pot strica.
- Scoți firul la maximum, bruscând astfel zonele de legătură ale cablurilor din interiorul aspiratorului.
Amintește-ți aceste greșeli, pentru a le evita, citind manualele cu instrucțiuni ale electrocasnicelor înainte de a le folosi.
Sursa: eva.ro
Lasă un comentariu